Un buzoian care a contractat în anul 2007 un credit în valoare de 112.000 de franci elvețieni a câștigat în instanță calcularea retroactivă a ratelor la cursul de schimb la care a contractat împrumutul. Decizia magistraților Tribunalului Buzău nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la data pronunțării.
Ovidiu Olteanu are o rată de 900 de franci elvețieni, calculată inițial la un curs de 1,7 – 1,8 lei pentru un franc. Totuși, din cauza creșterii monedei elvețiene, buzoianul a ajuns să nu-și mai poată plăti ratele și a început să fie sunat de reprezentanții băncii, care, potrivit lui Ovidiu Olteanu, i-au contactat chiar și vecinii și rudele, pentru a-l presa să plătească, scrie adevărul.ro.
Buzoianul reclamă faptul că banca nu a acceptat nicio renegociere solicitată și i-a recomandat chiar să-și vândă mașina pentru a plăti ratele. În aceste condiții, Ovidiu Olteanu s-a adresat instanței care a ținut cont și de faptul că în decursul celor 7 ani de când a luat împrumutul contractat pe 25 de ani, buzoianul a achitat peste jumătate din valoarea creditului.