10 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialCea mai mare trufă din lume, vândută cu peste 61.000 de dolari

Cea mai mare trufă din lume, vândută cu peste 61.000 de dolari

Cea mai mare trufă din lume a fost vândută pentru 61.250 de dolari la o licitaţie care a avut loc la New York, informează Mediafax.

Trufa albă din Italia, care cântăreşte 1,89 kilograme, a fost cumpărată de o persoană din Taiwan, care a licitat prin telefon, a dezvăluit casa de licitație Sotheby's.

Ciuperca uriaşă a fost descoperită în Italia, săptămâna trecută, de Sabatino Truffles, unul dintre cei mai mari furnizori de trufe.

Trufele albe, unele dintre cele mai râvnite delicatese din lume, pot fi găsite în anumite regiuni din Italia din octombrie până în decembrie. Se găsesc în păduri şi pot fi descoperite de vânători experimentaţi şi câini special antrenaţi. Trufele variază în mărime şi sunt evaluate în funcţie de aromă.

Potrivit Sotheby's, aceasta este cea mai mare trufă descoperită vreodată. Este de două ori mai mare decât cea care deţinea recordul anterior, vândută în 2010 pentru 417.200 de dolari, deşi cele două preţuri de adjudecare nu sunt neapărat comparabile, potrivit Sotheby's. Licitaţia din 2010 a avut loc în timpul unei cine caritabile din Hong Kong, în timp ce pentru trufa care a fost vândută sâmbătă a licitat un singur cumpărător.

Familia Balestra, care deţine Sabatino Truffles, spune că încasările vor fi donate unor organizaţii de caritate.

Cele mai citite

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...

Județul Bihor are o nouă destinație speologică și turistică

Județul Bihor are o nouă destinație turistică spectaculoasă la mai puțin de 30 de kilometri de Oradea: un circuit de cinci kilometri în comuna...

Un bărbat a fost accidentat mortal de un tren în Gara Ploiești Vest

Un bărbat a fost accidentat mortal de tren, marţi seară, în Gara Ploieşti Vest, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, potrivit agerpres.ro. Conform sursei...
Ultima oră
Pe aceeași temă