3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialCum să îți reinventezi garderoba fără să mergi la cumpărături

Cum să îți reinventezi garderoba fără să mergi la cumpărături

Alegerea ținutei pentru o anumită ocazie sau pentru o zi obișnuită poate fi dificilă și poate consuma foarte mult timp. Dacă te recunoști în afirmații ca „Nu am nimic de îmbrăcat”, „Nu știu cu ce să mă îmbrac”, „Nu îmi place nimic din dulapul meu”, iată câteva modalități, formulate de Huffingtonpost.co.uk, prin care îți poți reinventa garderoba, fără să mergi la cumpărături.

1. Găsește-ți timp pentru a-ți transforma ținutele

Uită-te în agendă și rezervă-ți câteva ore în weekend sau în timpul săptămânii, seara, pentru a-ți reinventa garderoba. Activitatea poate fi distractivă și relaxantă.

2. Inspiră-te

Cea mai bună sursă de inspirație pentru propriile ținute ești chiar tu. Uită-te la hainele din dulap și gândește-te la noi modalități prin care le poți combina. Poți începe prin a alege o piesă și a încerca să creezi cât mai multe ținute cu aceasta. Nu uita de accesorii! Adaugă-le la orice ținută și îți vor schimba look-ul instantaneu.

De asemenea, poți căuta idei pe Internet sau în revistele preferate.

3. Ține minte ținutele pe care le creezi

Te poți juca cu realizarea unui catalog cu poze ale ținutelor tale, sau îți poți face notițe într-un carnețel, ca să te ajute să ți le aduci aminte. În acest fel, te vei putea hotărî repede cu ce să te îmbraci la diferite ocazii, când nu ai mult timp să te pregătești.

Citește și: Lucruri pe care hainele le spun despre personalitate – studiu

4. Fii creativă

Combină piese pe care nu le-ai purtat niciodată împreună. Încearcă să combini haine cu diferite texturi, de diferite lungimi și culori, fără să îți fie teamă că ai putea greși. Micile imperfecțiuni pot adăuga o notă interesantă ținutei tale.

5. Folosește accesorii

Eșarfele, bijuteriile, pantofii, gențile și alte accesorii pot fi cheia pentru a transforma ținute obișnuite în unele interesante. Poartă eșarfele pe post de curele, legate de geanta de umăr sau oricum îți vine în minte. Alege mai multe bijuterii și pune-le împreună peste un tricou obișnuit și vei avea deja un look complet diferit.

6. Modifică-ți hainele

Dacă te-ai plictisit de o pereche de blugi,  transformă-i în pantaloni scurți, pune-le nasturi, dantelă sau orice crezi că va arăta interesant. Distrează-te în timp ce faci modificări și lasă-ți frâu liber imaginației.

Cele mai citite

Coreea de Nord intensifică sprijinul militar pentru Rusia cu trupe suplimentare, artilerie și drone kamikaze

Coreea de Nord își crește sprijinul militar acordat Rusiei în conflictul din Ucraina, potrivit Statului Major al Armatei Sud-Coreene (JCS), citat de agenția Yonhap....

Coreea de Nord intensifică sprijinul militar pentru Rusia cu trupe suplimentare, artilerie și drone kamikaze

Coreea de Nord își crește sprijinul militar acordat Rusiei în conflictul din Ucraina, potrivit Statului Major al Armatei Sud-Coreene (JCS), citat de agenția Yonhap....

Guvernul Ciolacu 2: Contribuția la Pilonul II va crește la 6% în următorii patru ani

Executivul condus de Marcel Ciolacu își propune să majoreze contribuția la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% până în 2028....
Ultima oră
Pe aceeași temă