Papa Francisc a denunțat exilul forțat al creştinilor "alungați din Orientul Mijlociu", într-un mesaj video pe care cardinalul Philippe Barbarin l-a transmis cu prilejul unei vizite în Erbil, un oraş din nordul Irakului, relatează Mediafax.
"Este în primul rând vina unei grupări extremiste şi fundamentaliste că aceste comunități, în special creştinii şi yazidiții, dar şi alții, au plecat şi că toți sunt victimele violențelor inumane din cauza identității lor etnice şi religioase. Se pare că aceşti oameni nu vor ca noi să fim creştini", a declarat Papa Francisc.
Însoţit de o delegaţie formată din aproximativ o sută de persoane, cardinalul Barbarin, episcop de Lyon, a sosit vineri la Erbil pentru o vizită de două zile, cu ocazia sărbătorii catolice "Neprihănita Zămislire" a Maicii Domnului
Episcopul de Lyon a vizitat sâmbătă taberele de refugiați majoritar creştini din cartierul Ainkawa.
Este a doua călătorie a cardinalului Barbarin la Erbil în acest an. El s-a deplasat aici şi în iulie, după înfrățirea diocezelor din Lyon şi Mosul, al doilea oraş din Irak căzut în iunie în mâinile grupării SI şi de unde au fugit numeroşi creştini.