3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialIran: Parlamentul vrea taxarea fundaţiilor religioase şi a armatei

Iran: Parlamentul vrea taxarea fundaţiilor religioase şi a armatei

Parlamentul iranian a adoptat un proiect de lege pentru taxarea veniturilor principalelor fundaţii religioase şi societăţi legate de forţele armate, o premieră în Republica Islamică, potrivit Mediafax, care citează AFP.

Banii strânşi de la aceste fundaţii şi instituţii economice ale forţelor armate, care controlează sectoare întregi ale economiei iraniene, vor fi folosiţi pentru finanţarea construcţiei unor şcoli în zonele defavorizate din ţară, a precizat un parlamentar citat de presă.

Guvernul iranian vrea să reducă partea de venituri din petrol şi să o crească pe cea din impozite şi taxe în proiectul de buget pentru următorul an iranian (martie 2015-martie 2016), pe care preşedintele Hassan Rohani urmează să îl prezinte duminică în Parlament.

Potrivit presei, textul vizează în special fundaţiile Astan Qods Razavi şi Executarea ordinelor imamului Khomeiny (Eiko). Prima administrează mausoleul imamului Reza, al optulea imam şiit, în oraşul sfânt Mashhad (nord-est), unde milioane de credincioşi merg în fiecare an în pelerinaj. Potrivit Statelor Unite, Eiko, ce este controlată de Ghidul suprem iranian, regrupează aproape 40 de companii şi gestionează "miliarde de dolari din investiţii".

Taxele prelevate ar putea reprezenta zece mii de miliarde de riali (peste 377 de milioane de dolari) pe an, a estimat Mousalreza Servati, membru al comisiei parlamentare pentru Buget, citat de cotidianul Shargh.

"Având în vedere reducerea veniturilor petroliere ale ţării şi continuarea acestei tendinţe pentru anul viitor, este necesar să se prevadă venituri de substituţie", a explicat un alt deputat, Gholam-Ali Jafarzadeh Imenabadi, amintind că aceste instituţii nu plăteau impozite până în prezent.

Dar proiectul de lege are puţine şanse să intre în vigoare, potrivit un al treilea deputat, Mohammad Reza Pourebrahimi, citat de site-ul de ştiri Tabnak, mai scrie Mediafax.

Scutirea de care beneficiază Astan Qods Razavi a fost decisă prin decret de imamul Khomeiny, fondatorul Republicii Islamice, şi doar sucesorul său, ayatollahul Ali Khamenei, poate să o anuleze, o decizie pe care acesta refuză în general să o adopte, potrivit parlamentarului.

Cele mai citite

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....
Ultima oră
Pe aceeași temă