4.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalSnowden este dorit la Paris de o franțuzoaică eurodeputată și susținut...

Snowden este dorit la Paris de o franțuzoaică eurodeputată și susținut în fața lui Macron

”Absolut”, a răspuns, la France Inter, fostul cap de listă al majorităţii prezidenţiale în alegerile europene, atunci când a fost întrebată dacă este în favoarea acestei primiri. Aceasta a precizat, însă, că Oficiul Protecţiei Regugiaşilor (Ofpra), ”o agenţie total independentă”, este cea care va analiza o nouă cerere de azil a lui Snowden. 

”Edward Snowden este cineva care a făcut serivicii umanităţii, este cineva care ne-a arătat, cu probe în susţinere, că exista un sistem de supraveghere extraordinar de vast, care lucra cu întreprinderi ce acceptau să-i dea date pe la spatele utilizatorilor lor”, a explicat ea.

Este, însă, foarte improbabil ca un asemenea lucru să se întâmple, câtă vreme Franța este cel mai important aliat de continental al Statelor Unite în cadrul alianței NATO, iar acceptarea lui Snowden pe tărâm francez ar produce un clivaj diplomatic mult prea însemnat pentru ca Macron să ia în considerare această variantă.

”Mulţumim Edward Snowden!”, a lansat Nathalie Loiseau.

”Eu aş fi foarte fericită ca el să fie în Europa”, a adăugat ea, subliniind că ”nicio ţară europeană nu i-a dat azil lui Snowden, ne aflăm într-un decalaj complet faţă de valorile pe care le purtăm”.

”Nu vrem ca Franţa să devină ca aceste ţări pe care nu le iubiţi. Cel mai trist în povestea asta este că singurul loc în care un avertizor de integritate american are posibilitatea să vorbească nu este Europa, ci aici (în Rusia)”, declară Edward Snowden într-un interviu acordat France Inter, dezvăluit sâmbătă şi difuzat integral luni.

”Eu am cerut azil în Franţa în 2013, în timpul (fostului preşedinte francez) François Hollande. Evident, mi-ar plăcea mult ca Emmanuel Macron să-mi acorde dreptul de azil”, adaugă Edward Snowden, care a cerut protecţia a peste 20 de ţări, între care Franţa şi Germania, o cerere ce i-a fost refuzată dintr-un motiv sau altul.

Edward Snowden îşi publică la 17 septembrie memoriile, simultan, în aproximativ 20 de ţări, între care Statele Unite, Franţa, Germania, Regatul Unit, Brazilia sau Taiwan.

Angajat al agenţiei americane de informaţii (NSA), Snowden a devenit avertizor de integritate când a a dezvăluit, în 2013, existenţa unui sistem de supraveghere mondială a comunicaţiilor pe Internet. El s-a refugiat în 2013 în Rusia, care i-a înnoit permisul de şedere până în 2020. Statele Unite l-au inculpat de spionaj şi furt de secrete de stat.

Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....
Ultima oră
Pe aceeași temă