19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMergea și Inglot au ajuns să facă echipă din întâmplare. Ce spune...

Mergea și Inglot au ajuns să facă echipă din întâmplare. Ce spune britanicul

Florin Mergea și Dominic Inglot au ajuns să facă echipă în circuitul de dublu al ATP în urma unui concurs de întâmplări. Britanicul a vorbit despre colaborarea cu românul, după ce cei doi s-au calificat în sferturile Australian Open.

"Am vrut să joc la dublu cu portughezul Joao Sousa aşa că l-am sunat pe Florin şi l-am întrebat dacă are numărul lui. «Nu face nimic, trebuie să mă duc să joc un meci», mi-a spus el. A pierdut meciul, s-a întors şi mi-a zis «hai să jucăm împreună». Am încercat mai multe lucruri în ultimele luni, iar acum au dat roade", a explicat Inglot, care a precizat că "tipul ăsta (n.r. – Mergea) are factorul X", conform Mediafax.

Cotidianul The Guardian notează că decizia lui Inglot de a face pereche cu Mergea a fost surprinzătoare, însă aceasta a oferit deja satisfacţii. În cele şapte turnee jucate împreună, Inglot şi Mergea au ajuns o dată în finală şi de două ori în semifinale.

Chiar dacă i-a învins pe fraţii Bryan, Inglot nu crede că Leon Smith, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Marii Britanii, îl va convoca pentru confruntarea din martie de la Glasgow contra Statelor Unite ale Americii, el fiind de părere că îl va chema pe fratele lui Andy Murray, Jamie, pentru proba de dublu. "Cred că Jamie Murray se află într-o poziţie bună. El se descurcă foarte bine şi are un palmares bun contra fraţilor Bryan, iar fratele său Andy este cel mai puternic jucător de dublu. Tot timpul l-ai dori pe Andy în echipă, dacă s-ar putea. Dacă mă va convoca, voi fi foarte fericit, pentru că îmi place să reprezint Marea Britanie", a explicat Inglot.

Mergea şi Inglot au trecut în turul trei de principalii favoriţi, fraţii Bob şi Mike Bryan din SUA, scor 7-6 (4), 6-3.

În sferturile de finală, Mergea şi Inglot vor juca împotriva perechii Jean-Julien Rojer/Horia Tecău.

Calificarea în sferturile de dublu ale Australian Open este recompensată cu 71.000 de dolari australieni (50.300 de euro).

Cele mai citite

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă