15.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialLege controversată în Turcia. Justiţia va fi controlată de Guvern

Lege controversată în Turcia. Justiţia va fi controlată de Guvern

Parlamentul de la Ankara a adoptat, marţi seara, un controversat proiect de lege al Guvernului islamo-conservator care va spori controlul Executivului asupra sistemului judiciar din Turcia, a anunţat o sursă parlamentară. Criticată de societatea civilă şi opoziţie, noua legislaţie urmăreşte reorganizarea celor mai înalte instanţe judiciare precum Consiliul de Stat şi Curtea de Casaţie pentru a numi noi judecători, relatează AFP, preluat de Mediafax.

Astfel, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), aflat la putere din 2002, va putea să facă presiuni asupra justiţiei şi va reduce de fapt independenţa justiţiei, apreciază criticii regimului. Noua lege le permite, de asemenea, magistraţilor să ordone percheziţii pe baza unei simple suspiciuni.

Puterea se apără afirmând că vrea să "epureze" aparatul judiciar de presupuşi membri ai unei confrerii religioase conduse de clericul Fethullah Gülen, care trăieşte în Statele Unite şi pe care Guvernul îl acuză că a complotat pentru a provoca îndepărtarea sa de la putere.

Această lege este ultima dintr-o serie de reforme legislative controversate adoptate de Parlament de la începutul anului după anchete de corupţie inedite care au vizat regimul şi pe premierul de atunci, Recep Tayyip Erdogan, ales preşedinte în august în pofida unei crize politice şi a caracterului său autoritar.

Puterea acuză mişcarea Gülen că a influenţat aceste anchete, abandonate în prezent, şi a recurs deja la epurări masive în magistratură şi poliţie.

Un alt proiect de lege, la fel de controversat, va fi dezbătut săptămâna viitoare în comisia parlamentară. Acesta prevede conferirea unor competenţe extinse poliţiei după revoltele prokurde din octombrie, soldate cu aproximativ 40 de morţi.

De exemplu, se prevede că forţele de poliţie pot recurge la percheziţii ample şi reţineri doar pe baza unor simple suspiciuni, potrivit textului care urmează să fie votat fără probleme în ianuarie, AKP dispunând de o majoritate parlamentară confortabilă.

Minoritatea kurdă a protestat vehement în stradă faţă de refuzul puterii turce de a ajuta combatanţii kurzi să se apere împotriva extremiştilor din cadrul grupării Stat Islamic (SI) la Kobane, oraş sirian situat la graniţa cu Turcia.

Potrivit opoziţiei, această lege reduce la tăcere orice contestare a regimului, care s-a confruntat în iunie 2013 cu o mişcare de protest inedită.

Cele mai citite

Google Gemini introduce funcția de „memorie” pentru utilizatori selectați

Chatbot-ul Google Gemini a fost actualizat cu o funcție de „memorie”, care îi permite să rețină informații despre utilizatori, cum ar fi preferințele culinare...

Economia României în declin: Profiturile scad, pierderile cresc

Semne de încetinire economică în 2023, după bilanțul financiar a peste 900.000 de companii Conform datelor furnizate de Registrul Comerțului pentru zf.ro, cifra de afaceri...

Horoscop 21 noiembrie 2024. Berbecii descoperă informații importante

Horoscop 21 noiembrie 2024. Astrele influențează fiecare semn zodiacal în moduri diverse, aducând cu sine atât provocări, cât și momente favorabile pentru reflecție și...
Ultima oră
Pe aceeași temă