Vasile Miriuță are parte de un debut destul de dificil pe banca celor de la ETO Gyor, după ce în cea de a doua partidă la cârma acestei echipe a pierdut cu 1-2 în Cupa Ungariei.
Gyor ETO a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-0), de Szigetszentmiklosi TK, din liga a doua. Meciul a contat pentru prima manşă a optimilor de finală ale Cupei Ligii Ungariei. Meciul retur se va disputa la data de 9 decembrie.
Vasile Miriuță, care a renunțat, săptămâna trecută, la CFR Cluj, a preluat-o pe Gyor, din prima ligă ungurească, pentru a fi mai aproape de familie. Totuși clubul la care a evoluat și ca jucător nu trece prin cea mai bună formă, iar primele rezultate pentru Miriuță se lasă așteptate.
În primul meci, cu Miriuță pe bancă, Gyor a făcut doar egal, în etapa a 16-a a campionatului, tot pe teren propriu, în compania celor de la Paksi. Echipa ocupă doar locul 10, cu 20 de puncte, la 9 lungimi distanță de un loc de cupă europeană.