21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialMiercurea Ciuc: Peste 2.000 de persoane, la manifestările de Ziua Națională

Miercurea Ciuc: Peste 2.000 de persoane, la manifestările de Ziua Națională

Peste 2.000 de persoane, de două ori mai multe decât în anii precedenți, au luat parte la manifestările dedicate Zilei Naționale în pofida temperaturii extrem de scăzute care la amiază era de minus 10 grade Celsius. Manifestările de la Miercurea Ciuc au început cu un ceremonial religios, oficiat de arhiepiscopul Covasnei și Harghitei, IPS Ioan Selejan, în memoria eroilor martiri ai neamului, la Monumentul Ostașului Necunoscut din centrul orașului, informează Mediafax.

La paradă au defiltat, pentru prima dată, detașamentul Hipo al Unității Militare 61 Vânători de Munte și echipaje canine. Acestora li s-au alăturat câteva zeci de tineri de la Seminarul Teologic din Buzău, cu drapele tricolore și cu un steag al României avându-l în centru pe Avram Iancu, un simbol pentru românii din Transilvania.

După depunerile de coroane, pe platoul din fața Palatului Adminstrativ a avut loc parada militră, la care au participat cadre și tehnică de luptă de la unități ale Ministerului Apărării Naționale, Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În premieră, cu ocazia Zilei Naționale, a defilat detașamentul Hipo al Unității Militare de vânători de munte de la Subpădure, format din 14 cai care au transportat armament de infanterie şi armament uşor de artilerie.

Cele mai citite

Pilații din Pontus Euxinus

În politica noastră cea de toate zilele – ia-o, Doamne, și du-o de aici! -, prinde rădăcini tot mai solide un obicei care,...

Vremea se răcește semnificativ și devine instabilă în Capitală: Averse torențiale și descărcări electrice

Potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), vremea în Capitală se va schimba radical în ziua de duminică. Se așteaptă o...

Top 7 soluții de care ai nevoie dacă găzduiești o seară cu prietenii vara

Organizezi un party la tine acasă, profitând de faptul că vremea de afară încă este bună? Vezi cum trebuie să te pregătești pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă