Petru cel Mare. Țarul Rusiei a promulgat o lege prin care interzicea portul de barbă, încercând astfel să dea țăranilor ruși un look mai apropiat de cel al prosperilor și pedanților vest-europeni. Rebelii rurali care nu respectau norma și aveau ghinionul să dea ochii cu țarul, rămâneau fără barbă (smulsă smoc cu smosc).
Arthur Schopenhauer. Deprimatul filosof ura cu toată ființa barba și era de părere că ea trebuie scoasă în afara legii, măcar pentru că îngreunează identificarea criminalilor. Cu toate acestea, gânditorul german detesta să își radă propria barbă. La un moment dat ajunsese într-un hal atât de mizerabil încât și-a dat foc pur și simplu podoabei faciale. Tentativa l-a dus direct la spital.
Benito Mussolini. Liderul pleșuv al fascismului italian declara în 1934: „Bărboșii sunt semne ale decadenței.”
Walt Disney. Pogonofob, deși purta mustață, celebrul producător de filme de animație le interzicea angajaților să poarte barbă amenințându-i cu concedierea.
Margaret Thatcher. Politicienii din cabinetul „Doamnei de fier” erau obligați să își facă igiena facială cel puțin la 24 de ore o dată: „Nu voi tolera în echipa mea niciun ministru care poartă barbă.”
Ross Perot. În 1983, un judecător federal a descoperit că miliardarul texan, de două ori candidat la funcția supremă în SUA, l-a concediat pe unul dintre angajații săi pentru simplul motiv că subalternul a refuzat să își radă barba.
Roald Dahl. Celebrul autor de cărți pentru copii considera barba ceva de-a dreptul „dezgustător”, prejudecată care l-a inspirat când a scris Familia Twit, unde aflăm de revoltătoarea barbă-depozit de alimente a domnului Twit.
Enver Hodja. Dictatorul albanez le-a interzis să poarte barbă inclusiv străinilor care vroiau să îi viziteze țara. Hodja a înființat un detașament întreg de bărbieri de frontieră, care aveau sarcina să scurteze orice exces de podoabă facială a turiștilor străini. Rezultatul tunsorii era apoi înregistrat în documentele poliției. În ultimii ani de viață, Enver Hodja a trăit foarte retras, dictând volume întregi în care își critica aliații comuniști că au trădat cauza marxismului. Ultima dintre ele, Pericolul anglo-american în Albania, cerea țăranilor albanezi sporirea vigilenței față de oamenii cu barbă, indiciu aparent de aur în identificarea spionilor britanici și americani infiltrați în Albania.
Saparmurat Niyazov. Fostul președinte al Turkmenistanului se alătură clubului de șefi de stat care au scos barba în afara legii. Numai că liderul de la Ashgabat interzisese deja și alte „metehne” sociale: baletul, teatrul, spectacolele de circ, conversațiile prea gălăgioase la telefonul mobil, ascultarea muzicii în mașină, lecțiile de matematică, dinții de aur și fardurile prezentatoarele de știri. Totuși, în 2002, Niyazov a demonstrat că mai are energie să lupte, așa că a abolit și calendarul.
Captain Sensible. Revoltat împotriva „pletoșilor de hipioți”, cofondatorul trupei punk Damned a spus: „Mi s-a pus pata: urăsc bărbile! Nu vreau să mai văd pe nimeni cu chitara la gât purtând blestemata aia de barbă.”
Sursă:
Shaw, K. (2011) 10 Ways To Recycle A Corpse.New York: Three Rivers Press.
