15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialPakistan: cel puţin 40 de morţi într-un atentat la o moscheie şiită

Pakistan: cel puţin 40 de morţi într-un atentat la o moscheie şiită

Cel puţin 40 de oameni au murit, vineri, în sudul Pakistanului, ca urmare a unui atentat împotriva unei moschei a minorităţii musulmane şiite, relatează AFP, citat de Mediafax.

"În total, 40 de persoane au fost ucise în atacul de la Shikarpur şi alte 46 au fost rănite, dintre care unele grav", a declarat ministrul provincial al sănătăţii, Jam Mehtab Dahr. 

În ultimii ani, atacurile s-au multiplicat împotriva membrilor minorităţii musulmane şiite, care reprezintă aproximativ 20 la sută din populaţia acestei ţări cu majoritate sunnită şi cu aproape 200 de milioane de locuitori.

Atacul din Shikarpur este cel mai sângeros comis împotriva unei minorităţi din această ţară (şiiţi, creştini, hinduşi etc) în ultimul an, în timp ce Pakistanul este îndoliat aproape zilnic de atentate.

Acesta este, de asemenea, atentatul cel mai sângeros din ţară de la raidul taliban împotriva unei şcoli din Peshawar (nord-vest), soldat cu 150 de morţi la 16 decembrie.

Bilanţul anterior anunţa cel puţin 20 de morţi în acest atac comis în timpul rugăciunii tradiţionale ,de vineri, din Shikarpur, oraş izolat din provincia meridională Sind.

Cele mai citite

100 de arestați la Boston după o manifestație pro-Palestina

Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă