15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialBulgaria: A fost declarată situaţie de urgenţă ca urmare a inundaţiilor

Bulgaria: A fost declarată situaţie de urgenţă ca urmare a inundaţiilor

În mai multe oraşe din Bulgaria a fost declarată, duminică, situaţia de urgenţă, ca urmare Ia inundaţiilor şi rafalelor puternice de vânt relatează site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.

Un băiat în vârstă de nouă ani şi un bărbat care îl însoţea au murit, în sud-vestul ţării, în timp ce mai multe persoane au fost declarate dispărute, în urma inundaţiilor.

Pagubele înregistrate până în prezent se ridică la zece milioane de leva (aproximativ cinci milioane de euro), potrivit postului de televiziune NOVA, a anunţat Şeful Agenţiei pentru Infrastructura Rutieră, Lazar Lazarov.

În Burgas, 60 de case au fost inundate după ce râul Tundja a ieşit din matcă, iar câteva sate şi oraşe mici din vecinătatea Burgas şi Dobrici au rămas fără curent electric.

În prezent, armata, pompierii şi civilii depun eforturi comune pentru redresarea situaţiei după inundaţii.

În 2014, costul pagubelor generate de inundaţii şi problemele de infrastructură s-a ridicat la 400 de milioane de euro.

 

Cele mai citite

Accident pe Dunăre. Două persoane au murit, iar alte cinci sunt date dispărute

Două persoane au fost ucise și alte cinci au fost date dispărute în urma unei coliziuni între o ambarcațiune cu motor de mici dimensiuni...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Bayer Leverkusen, singura echipă din istoria Bundesligii care încheie sezonul neînvinsă

Bayer Leverkusen, campioana în premieră a Bundesligii, a devenit prima echipă din istoria campionatului de fotbal al Germaniei care încheie un sezon fără nicio...
Ultima oră
Pe aceeași temă