2.7 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecial21 de idei pentru alegerea uşilor şi ferestrelor

21 de idei pentru alegerea uşilor şi ferestrelor

Atunci când construim o casă sau când ne renovăm locuinţa, trebuie să avem în vedere şi sistemele de închidere: uşile şi ferestrele. Acestea pot să ne ajute să avem un cămin confortabil şi cheltuieli de întreţinere cât mai scăzute, să ne ofere siguranţă, protecţie, lumină şi să ne ţină departe de zgomotul străzii.

Prin uşi şi ferestre se pierd peste 40% din energia casei, rolul lor funcţional fiind astfel deosebit de important. În afară de acest aspect, atât uşile (de exterior sau de interior) precum şi ferestrele au şi un aport estetic determinant. Din acest motiv, alegerea lor corectă şi în cunoştinţă de cauză devine esenţială.

Cum alegem şi care sunt criteriile de care trebuie să ţinem cont pentru a avea uşi şi ferestre funcţionale şi frumoase? Trebuie să avem în vedere faptul că, pornind de la locul de amplasare, vom ţine cont de nevoi şi de diferite caracteristici pentru fiecare situaţie. De pildă, atunci când ne hotărâm asupra unei uşi de exterior este bine să nu ne lăsăm atraşi numai de felul în care arată, ci să luăm în calcul şi alţi factori precum funcţionalitatea, materialul din care este făcută, calitatea sau stilul acesteia. O uşă sau o fereastră bine aleasă va fi realizată dintr-un material care nu se va deforma sau decolora în timp, va fi în acord cu stilul încăperilor şi se va asorta la culoare cu finisajele şi mobilierul. Prin alegerea aceloraşi esenţe de lemn sau prin folosirea aceleiaşi culori cu tâmplăria casei trebuie urmărită şi o unitate cromatică.

Siguranţa şi rezistenţa uşilor şi ferestrelor sunt determinate de complexitatea sistemului de feronerie utilizat şi de stabilitate mărită prin geometria de profil. Astfel, profilele de clasa A oferă o fixare cu până la 20% mai sigură a elementelor de feronerie, crescând astfel gradul de siguranţă al tâmplăriei.

Prezentăm mai multe idei şi sfaturi care, cu siguranţă, vă vor fi utile atunci când veţi alege uşile.

Siguranţa. O uşă sigură are cel puţin două încuietori puternice şi un toc gros şi rigid. Pentru mai multă siguranţă puteţi alege un sistem de închidere antiefracţie dotat cu mecanisme suplimentare.

În acest sens există diverse soluţii care pornesc de la o mai bună ranforsare a uşii, prin adăugarea de straturi alternante de oţel şi lemn, până la sisteme ce declanşează în uşă şi în peretele respectiv ancore din oţel pe diferite direcţii. Mai sunt şi închiderile electromecanice, care combină stilul clasic de acces cu cheie cu cel electronic, cu cip. Cu astfel de mecanisme de siguranţă sofisticate, singurul lucru de care ar trebui să aveţi grijă este să nu pierdeţi cheia.

Rezistență la temperatură. O uşă pe care vreţi să o folosiţi la intrarea în casă trebuie să fie rezistentă la variaţiile de temperatură şi umiditate pe cele două feţe şi la radiaţiile ultraviolete, pentru a fi siguri că nu îşi schimbă culoarea, nu se deformează, nu se exfoliază sau nu produce condens pe faţa interioară. Trebuie să asigure izolaţie termică şi fonică şi să nu permită pătrunderea apei sau a zăpezii. Totodată, este necesar să avem în vedere şi sensul de deschidere: musai spre interiorul clădirii.

Alegeţi uşile metalice zincate termic. Uşile metalice au devenit tot mai populare în ultimul timp, fiind realizate din foi de oţel galvanizat. Acestea pot fi simple sau cu izolaţie termică şi fonică, care se realizează fie prin injectarea cu spumă poliuretanică în caseta blatului de uşă, fie cu vată minerală. Printre avantaje se numără faptul că acestea sunt solide, nedeformabile şi rezistă la lumină şi căldură, nu se pătează şi se poate curăţa foarte uşor, prin simpla spălare. În plus, datorită finisajului care imită o gamă variată de furniruri, uşile metalice se pot încadra în orice tip de design interior. Un mare dezavantaj al acestora constă în faptul că majoritatea fac condens pe timp de iarnă, iar dacă nu sunt zincate termic, într-un timp relativ scurt se vor deteriora, putând fi afectate de rugină.

Uşile din lemn masiv. Uşile din lemn masiv au un aspect estetic ce ne duce cu gândul la tradiţional şi ne dă un sentiment de siguranţă şi durabilitate. Ele pot fi realizate din lemn de brad, cireş, fag, stejar sau alte esenţe, în funcţie de dorinţe, şi pot fi băiţuite, lăcuite şi vopsite în diferite culori, pentru a fi uşor asortate. De altfel, în cazul unei redecorări, acesta este un avantaj important, pentru că nu este nevoie să schimbaţi uşa, ci doar să o revopsiţi. Uşile din lemn, tratate şi impregnate periodic cu substanţe speciale, pot avea o durată de viaţă prelungită. Un mare inconvenient al acestui tip de uşi este preţul, care în comparaţie cu al celor metalice este mult mai ridicat.

Soluţii

Uşa celulară MDF vopsită – are rama din MDF sau panel, interiorul din hârtie celulară şi feţele din MDF vopsit în trei sau patru straturi. Se întreţine uşor, însă în cazul lovirii sau al zgârierii se retuşează greu;

Uşa celulară MDF furniruită – are feţele din MDF acoperite cu furnir de diferite esenţe. Este uşoară, durabilă şi rezistă mai bine la lovituri, dar are un preţ mai ridicat;

Uşa celulară MDF cu folie PVC – are feţele din MDF acoperite cu folie autocolantă. Are preţul cel mai mic de pe piaţă, însă odată lovită sau zgâriată nu se mai poate retuşa;

Uşa din lemn masiv – are un aspect de neegalat, însă şi prețul ridicat, mai ales din cauza procesului tehnologic folosit la uscarea lemnului. Atenţie la lemn! Dacă nu este bine uscat şi tratat, va suferi deformări în timp.

Uşa din lemn stratificat – este o uşă plină, din panel acoperit cu un strat de furnir. Este fiabilă şi rezistentă, putând fi folosită şi ca uşă de exterior. Are un preţ mai ridicat faţă de uşile celulare furniruite, însă mai mic comparativ cu cele din lemn masiv.

Uşa din PVC sau aluminiu – este realizată din profile de PVC sau aluminiu, panel şi geam termoizolant, având nuanţă, în general, alb, gri sau maro. De obicei, se realizează la comandă şi are un preţ mai ridicat.

Ferestre

Între caracteristicile esenţiale de care este bine să ţinem cont când ne alegem fereastra se numără tipul de tâmplărie (lemn stratificat, aluminiu sau PVC), durabilitatea şi sustenabilitatea, gradul de izolare termică şi fonică, designul, securitatea şi manevrabilitatea, serviciile şi garanţia, precum şi dotările suplimentare.

În ceea ce priveşte securitatea, calitatea antiefracţie a unei ferestre este dată de complexitatea sistemului de feronerie utilizat. Mai mult, intemperiile, ploile repetate şi furtunile puternice, pot afecta, de asemenea, sistemul de tâmplărie şi gradul de izolare al acestuia. Însă o fereastră din clasa A de calitate devine o fortăreaţă pentru protejarea căminului, reducând riscul de efracţie, şi odată cu achiziţionarea unor astfel de produse dispar şi grijile noastre. De asemenea, dincolo de calităţile intrinseci ale ferestrelor, montajul şi întreţinerea sunt cel puţin la fel de importante. Un produs premium, dar montat greşit, îşi poate pierde importante opţiuni de funcţionalitate. Tocmai de aceea, fereastra de calitate trebuie să vină cu o garanţie adecvată oferind astfel siguranţa utilizării pentru o viaţă întreagă.

În sfârşit, fereastra de calitate nu este un simplu „termopan“, ci un sistem eficient de izolare termică, fonică şi de protecţie a locuinţei noastre. Este recomandabil ca tâmplăria şi geamul să fie completate de o gamă de dotări suplimentare care să ne ajute la crearea confortului în interiorul căminului nostru. Indiferent că ne referim la rulouri sau obloane, la plasele împotriva insectelor sau la microventilaţia aerului respirabil la interior, este bine ca soluţia sistemului de ferestre să fie personalizată nevoilor individuale.

Ponturi

În primul rând este bine să vă gândiţi la locul de montare, pentru a nu cumpăra ceva nepotrivit. De exemplu, dacă este vorba de uşi exterioare, atunci indicat ar fi să vă gândiţi la una din aluminiu cu rupere termică. PVC-ul şi lemnul stratificat sunt recomandate mai degrabă pentru interior, datorită sensibilităţii la acţiunea ultravioletelor. În plus, acestea se pot zgâria uşor, iar la o uşă de exterior acest lucru se întâmplă frecvent.

Nu cumpăraţi produse de tâmplărie fără încheierea în prealabil a unui contract şi fără factură! Fără acestea nu puteţi obţine o garanţie, iar în cazul eventualelor reclamaţii veţi rămâne fără acoperire legală. Apoi, este bine să permiteţi efectuarea măsurătorilor necesare, întrucât la montarea tâmplăriei se va ţine cont de o serie de dimensiuni specifice.

Totodată, orice sistem de tâmplărie, indiferent de ţara de provenienţă, trebuie să includă elemente obligatorii (profile, garnituri, feronerie, armătură, geam etc.). Nu în ultimul rând, foarte important este modul de armare a profilelor, care se face în strictă conformitate cu recomandările producătorului de profile. Neglijarea recomandărilor menţionate va diminua fiabilitatea tâmplăriei.

Atenţie la montaj!

O fereastră incorect montată îşi va înjumătăţi performanţele de izolare şi etanşeitate. De aceea, montajul trebuie efectuat de către o firmă specializată sau de persoane autorizate care au cunoştinţele specifice în acest sens. Apoi, atunci când aţi început lucrările de înlocuire a ferestrelor şi uşilor este indicat să nu le suprapuneţi cu lucrările de amenajare interioară de tipul aplicării gresiei şi faianței sau zugrăvelii, întrucât astfel va fi favorizată apariţia condensului. Recomandat ar fi să lăsaţi să iasă mai întâi umezeala din pereţi apărută în urma acestor lucrări şi abia apoi să începeţi executarea tâmplăriei. Foarte important este ca atunci când montaţi ferestrele şi uşile să nu acceptaţi spărturi suplimentare în zid, pentru că acestea pot modifica faţada clădirii şi influenţează rezistenţa peretelui, dacă este unul de rezistenţă.

Montarea tâmplăriei pas cu pas

1. Fixaţi ferestrele în zidărie cu ajutorul şuruburilor şi al elementelor speciale de fixare, acestea variind în funcţie de tipul materialului (cărămidă, beton, BCA) din care este construit peretele;

2. Reglaţi mecanismele de închidere pentru a asigura funcţionalitatea;

3. Etanşaţi cu spumă poliuretanică spaţiul dintre ramă şi zid. Spuma are doar rol de izolare şi nu de fixare. Nu este permisă umplerea cu spumă de etanşare a unui gol mai mare de 10 mm. În acest caz, se folosesc profile de adaptare;

4. Nu deschideţi ferestrele sau uşile la mai puţin de două ore după izolarea cu spumă;

5. Este obligatorie efectuarea lucrărilor de reparaţie a zidăriei din jurul ferestrelor şi uşilor la interior şi exterior. Aceasta se realizează după cel puţin 48 de ore de la etanşarea cu spumă;

6. Surplusul de spumă nu se îndepărtează înainte de reparaţiile zidăriei, deoarece spuma poate deveni permeabilă la apă;

7. La exterior folosiţi materiale de hidroizolaţie (nu ipsos!);

8. Nu acoperiţi fantele de drenaj aflate în tocul ferestrei la exterior.

Cele mai citite

Ucraina lovește un depozit de muniție al Rusiei, lângă Vovceansk

În ziua 1008 de război, Ucraina a distrus un depozit de muniție al Rusiei, situat lângă Vovceansk și a atacat cu drone o bază...

Ucraina lovește un depozit de muniție al Rusiei, lângă Vovceansk

În ziua 1008 de război, Ucraina a distrus un depozit de muniție al Rusiei, situat lângă Vovceansk și a atacat cu drone o bază...

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă