1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăLifestylePrimăria Capitalei vrea bazine olimpice, patinoar şi hotel în complexul "Lia Manoliu"

Primăria Capitalei vrea bazine olimpice, patinoar şi hotel în complexul „Lia Manoliu”

Primăria Capitalei vrea noi investiții în complexul sportiv "Lia Manoliu". Academia de Tenis, inaugurată miercuri, ar putea fi completată de o sală multifuncţională, bazine olimpice, patinoar dar şi un hotel.

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) plănuiește noi investiții în complexul "Lia Manoliu", incluse în strategia municipalităţii pentru infrastructura sportivă şi prezentate, miercuri, de primarul general Sorin Oprescu.

"Municipalitatea a decis transformarea complexului Lia Manoliu într-o zona destinată sportului de performanţă, sportului de masă şi evenimentelor culturale de anvergură care sa introducă Bucureştiul pe harta marilor evenimente internaţionale", a declarat edilul, conform Mediafax.

În acest context, Oprescu a reamintit că Arena Naţională reprezintă primul proiect edificat în cadrul complexului sportiv, care a găzduit, până în prezent, peste o sută de evenimente, la care au asistat aproximativ trei milioane de spectatori.

Ulterior, a fost realizat ansamblul sportiv de pe terasa parcării supraterane de lângă stadion, din care fac parte terenul sintetic de fotbal (teren de dimensiuni UEFA, dotat cu instalaţie de nocturnă), terenurile de baschet şi cele de tenis.

"Ansamblul sportiv este folosit, în prezent, de cluburi sportive pentru copii, precum şi de Federaţia Română de Fotbal, în cadrul evenimentelor pentru juniori", a precizat primarul general.

Sorin Oprescu a mai spus că în cadrul complexului a fost construită şi Academia de Tenis, care dispune de şase terenuri cu gradene şi nocturnă.

"În 2014, cu sprijinul Guvernului, Primăria Capitalei a demarat alte două noi proiecte în cadrul complexului, respectiv Sala Multifuncţională, pentru care a fost emisă hotărâre de guvern pentru trecerea terenului în proprietatea municipalităţii, dar şi 50 de milioane de euro din investiţia totală care se va situa în jurul valorii de 60 milioane de euro, precum şi patinoarul care a fost transferat de Guvern către municipalitate", a adăugat edilul, despre strategia municipalităţii pentru infrastructura sportivă.

Potrivit primarului general, în cazul sălii multifuncţionale, se aşteaptă finalizarea procedurii de atribuire, lucrările urmând să înceapă anul acesta, dacă vremea o va permite. Durata lucrărilor este estimată la un an şi jumătate.

Proiectul sălii are în vedere o capacitate de 12.000 de locuri pe scaune, din care 2.000 de locuri VIP şi 400 de fotolii VIP, cu o suprafaţă construită de 12.000 de metri pătraţi şi o suprafaţă construită desfăşurată de 40.000 de metri pătraţi. Va fi construită şi o parcare exterioară, cu 500 de locuri pe 10.000 de metri pătraţi.

"Din punct de vedere funcţional, trebuie reţinute următoare aspecte: accesul autovehiculelor cu echipamente până la nivelul terenului de joc, faciliăţi VIP şi Business, alimentaţie publică pentru toate categoriile de spectatori, spaţii pentru jucători conform standardelor internaţionale, săli de conferinţă, grupuri sanitare, precum şi spaţii de depozitare", a mai precizat Sorin Oprescu.

Un alt proiect al municipalităţii este legat de patinoarul din complexul "Lia Manoliu", care va fi demolat, urmând să fie construit, în locul său, un imobil ce va cuprinde patinoar olimplic, bazin de înot şi o sală pentru sporturile de echipă (volei, handbal, baschet), în care se vor antrena copiii din şcolile bucureştene.

"Si acest proiect se află la sfârşitul procedurii de selectţe a constructorului, lucrările urmând să înceapă până la sfârşitul lui 2014, dacă vremea o va permite. Investiţia preconizată este de aproximativ 23 de milioane euro", a precizat Oprescu.

Potrivit primarului general, în 2015, municipalitatea va cere sprijinul Guvernului pentru transferarea bazinelor de înot şi a hotelului destinat sportivilor, dar şi pentru reabilitarea acestora.

Bazinele olimpice actuale sunt într-o stare avansată de degradare, atât în ceea ce priveşte construcţia, cât şi din punct de vedere al spaţiilor interioare şi al amenajărilor exterioare, precizează municipalitatea, potrivit căreia şi dotările auxiliare, respectiv vestiare şi grupuri sanitare, sunt improprii folosirii.

"Din punctul de vedere al publicului spectator, se constată nevoia modernizării spaţiilor şi dotărilor pentru urmărirea competiţiilor în cele mai bune condţii, dar şi lipsa obiectivelor de interes complementar activităţilor sportive", a mai spus Sorin Oprescu.

Primarul general a amintit că şi din punct de vedere al imaginii, complexul "Lia Manoliu" nu este, în prezent, reprezentativ şi emblematic prin arhitectură şi organizare, iar amenajările exterioare nu pun în valoare spaţiile publice şi integrarea în Parcul Naţional "Lia Manoliu" sau relaţia cu lacul şi celelalte facilităţi sportive din zonă.

În acest sens, propunerea municipalitatii implică reconstrucţia totală, de ansamblu, şi aducerea bazei de nataţie la nivelul anului 2015, atât pentru utilizarea curentă a publicului amator, cât şi pentru organizarea de competiţii la un nivel reprezentativ pentru o capitală europeană. Astfel, vor fi reconstruire cele două bazine interioare (olimpic si semiolimpic) şi cele două exterioare (olimpic şi semiolimpic), pe o suprafaţă de teren de 25.000 de metri pătraţi. Noile bazine vor avea 4.500 de locuri pentru public în interior şi 800 în exterior, dar şi 100 de locuri VIP, în zece loje a câte zece locuri. De asemenea, va fi construită o parcare cu 300 de locuri.

Valoare estimată a investiţiei în noile bazine se ridică la opt milioane de euro, iar durata estimată a lucrărilor este de 14 luni.

În ceea ce priveşte reabilitarea integrală a hotelului Sport din complexul "Lia Manoliu", se urmăreşte realizarea a 240-250 de camere de patru stele, care nu vor fi destinate exclusiv sportivilor.

Hotelul va avea 150 de locuri de parcare, iar valoarea totală a investiţiei este estimată la şapte milioane de euro, cu termen de finalizare 14 luni.

Cele mai citite

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...
Ultima oră
Pe aceeași temă