0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialAcordul pentru cablul submarin România-Turcia a fost semnat

Acordul pentru cablul submarin România-Turcia a fost semnat

Transelectrica şi firma italiană, Prysmian PowerLink, au semnat, marţi, un acord care prevede realizarea unui studiu de fezabilitate în vederea realizării unei reţele submarine de transport a energiei electrice între România şi Turcia, informează Mediafax.

Documentul semnat, marţi, urmăreşte analizarea pre-fezabilităţii proiectului deja elaborat de Transelectrica, în 2008-2012, stabilirea celor mai bune condiţii în care să fie identificate acţiunile pentru realizarea studiilor şi elaborării raportului final de fezabilitate, precum şi pentru prospectarea proiectului, pentru investitorii potenţiali.

Premierul Victor Ponta, prezent la ceremonia de semnare a documentului, a arătat că România este un producător important de energie electrică şi are nevoie de pieţe externe, deoarece producţia a depăşit deja consumul intern.

"Acum, România este un producător important de energie electrică, un producător care are nevoie însă de pieţe externe, pentru că deja capacitatea noastră de producţie depăşeşte cu mult consumul intern. În plus, avem în diverse stadii proiecte importante pentru noi capacităţi de producţie şi, când mă gândesc la cablul submarin, mă gândesc în special la grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă. România produce energie electrică la un nivel competitiv şi trebuie doar să aibă infrastructura necesară pentru a transporta către partenerii externi", a transmis premierul.

Prin realizarea acestui proiect, România va putea asigura Turciei şi ţărilor din zonă posibilitatea dezvoltării, pe baza unei energii electrice la un preţ competitiv, a transmis Victor Ponta.

"Proiectul la care azi faceţi primul pas este un proiect strategic pentru România. Îmi aduc aminte că am stat peste o oră cu prim-ministrul de atunci, preşedintele Erdogan, cu miniştrii Energiei, ca să discutăm cum putem realiza acest proiect despre care s-a vorbit foarte mult şi la care nu se găsiseră soluţii. Sunt absolut convins că, prin efortul pe care l-aţi început azi, vom avea în curând un studiu de fezabilitate, un proiect concret şi realizarea a ceea ce România are atât de mare nevoie, şi anume o cale de transport de infrastructură energetică, care să ne lege de Turcia, un mare consumator, şi o piaţă în care energia produsă în România poate să-şi găsească cu adevărat desfacere", a spus Ponta.

Prim-ministrul a cerut Transelectrica să continue dezvoltarea reţelelor de transport din România, dar şi conexiunile pe plan regional.

"La fel ca şi alte companii din energie, Transgaz, Romgaz, Electrica, Guvernul pe care-l conduc consideră că un management profesionist şi o gândire modernă pot face din aceste companii într-adevăr lideri, nu doar naţionali, ci şi regionali. Avem o şansă extraordinară să ne atingem obiectivul fundamental care este acela de a avea indenpendenţă energetică şi de a fi un model de dezvoltare regională pe piaţa energiei", a mai spus Ponta.

Transelectrica şi firma italiană Prysmian PowerLink vor forma o echipă de experți și specialiști care să elaboreze studii și analize ale implicațiilor tehnice, comerciale, financiare și juridice aferente finanțării și construirii cablului submarin de transport electricitate între România și Turcia.

Discuţiile dintre România şi Turcia privind cablul de transport al electricităţii au început în 2006. La acea dată, investiţia era evaluată la 400-500 milioane de euro.

Cele mai citite

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă