Steagul secuiesc amplasat de reprezentanţii Partidului Civic Maghiar (PCM) în parcul central din Sfântu Gheorghe a fost îndepărtat de aceeaşi formaţiune, pentru a nu îi crea probleme primarului Antal Arpad (UDMR), relatează Mediafax.
Președintele PCM Sfântu Gheorghe, Bálint József, a declarat, marți, că reprezentanţii formaţiunii au îndepărtat steagul deoarece primarul Antal Arpad risca o amendă, după ce a fost somat de Prefectură să înlăture steagul.
"Primarul a fost somat să îndepărteze steagul – deşi nu el l-a pus – pentru că, în caz contrar, va fi amendat zilnic. Noi am considerat că primarul nu are nicio vină ca să fie pus să plătească din cauza noastră şi ne-am conformat, am luat steagul", a explicat președintele PCM Sfântu Gheorghe.
Citeşte şi: Miercurea Ciuc: Nou protest al maghiarilor faţă de amenda dată PCM
El a menționat că acest lucru nu înseamnă că renunţă la ideea arborării steagului secuiesc în spații publice, spunând că se vor face demersuri pentru ca acesta să poată fi arborat.
Iniţial, un steag secuiesc lung de doi metri şi lat de 1,12 metri a fost arborat, în 4 iunie 2013, pe un catarg în Parcul Elisabeta din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, la iniţiativa PCM Covasna. La vremea respectivă, liderul PCM Sfântu Gheorghe declara că Primăria a dat toate aprobările necesare pentru arborarea drapelului, astfel că acesta va rămâne în centrul municipiului "pe termen nelimitat".
În 28 aprilie 2014, primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, declara că, printr-o sentinţă definitivă, Curtea de Apel Braşov a dat câştig de cauză Prefecturii Covasna, care solicitase instanţei să oblige conducerea Primăriei să îndepărteze din parcul central steagul secuiesc, amplasarea fiind ilegală.
În septembrie 2014, reprezentanţii PCM au înlăturat steagul respectiv, motivând că nu doresc să îi cauzeze probleme primarului Antal, având în vedere decizia instanţei. A doua zi însă, ei au arborat în acelaşi parc un alt steag secuiesc, de dimensiuni similare, însă pentru amplasarea acestuia nu au solicitat aprobare de la Primărie. În decembrie, Prefectura Covasna l-a somat din nou pe primar să îndepărteze steagul.