4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Guvernul a APROBAT vila pentru Traian Băsescu

UPDATE. Guvernul a APROBAT vila pentru Traian Băsescu

UPDATE: Guvernul a aprobat hotărârea prin care vila RA-APPS, din cartierul Primăverii, în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, îi este atribuită fostului preşedinte Traian Băsescu spre utilizare ca reşedinţă, informează Mediafax.

Guvernul va stabili, în ședința de miercuri, de la ora 12:00, dacă îi va atribui fostului președinte, Traian Băsescu, vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, un proiect de act normativ fiind deja redactat,informează Mediafax.

La aceeaşi oră este programată şi licitaţia de vânzare a vilei 11 din Snagov a Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), imobil care i-a fost oferit iniţial lui Băsescu, dar ulterior a fost scos la vânzare.

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a trimis, pe 13 ianuarie, Guvernului o plângere administrativă prealabilă în care avertizează că se va adresa instanţei judecătoreşti dacă nu i se acordă o locuinţă ca reşedinţă şi un cabinet de lucru, spunând că el a agreat cele două vile din Snagov propuse, dar nu a primit răspuns.

Guvernul a prezentat, pe șapte ianuarie, o listă transmisă, în luna decembrie, de RA-APPS către Traian Băsescu incluzând şapte case pe care acesta să le utilizeze ca reşedinţă după încheierea mandatului de preşedinte al ţării, printre care şi două vile în Snagov, Guvernul spunând atunci că Băsescu a refuzat unele dintre case şi nu a răspuns pentru altele.

Pe listă au fost propuse apartamentul cu şase camere din Bulevardul Constantin Prezan, din clădirea în care Traian Băsescu a locuit, la etaje diferite, cu Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu (cu o suprafaţă de 279 metri pătraţi), Vila 1A din Snagov (cu o suprafaţă utilă de 324 metri pătraţi şi 9.900 metri pătraţi curte), Vila 11 din Snagov (cu o suprafaţă utilă de 2.189 metri pătraţi şi 27.412 metri pătraţi curte), un spaţiu cu cinci camere şi încă trei camere de serviciu din strada Orbescu (440 metri pătraţi), un imobil cu nouă camere din strada David Praporgescu (295 metri pătraţi), un apartament cu 5 camere din strada Barbu Delavrancea (280 metri pătraţi) şi un apartament cu opt camere din strada Lev Tolstoi (273 metri pătraţi).

Ulterior, la finele lunii decembrie, Vila 1A, dotată cu piscină, a fost acordată Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, iar Vila 11 a fost scoasă la vânzare, pentru aproape patru milioane de euro.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a apreciat că Băsescu o să îşi aleagă, până la urmă, o locuinţă din ce mai are RA-APPS, adăugând că fostul preşedinte este "un client foarte cusurgiu". Ponta arăta, de asemenea, că Băsescu nu a răspuns la oferta RA-APPS cuprinzând lista cu locuinţe.

Legea stabileşte că persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui în exerciţi, de pază şi protecţie, precum şi de folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază.

Modalităţile concrete de exercitare a acestor drepturi trebuie stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Legea mai prevede că locuinţa de protocol nu poate fi reşedinţa pe care titularul a avut-o ca preşedinte în funcţie.

Vilele RA-APPS de la Snagov au fost subiect de discuţie, pe finalul anului trecut, între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, Ponta spunând că fostul preşedinte nu va primi dreptul de a se muta într-un astfel de spaţiu, iar Băsescu precizând că el nu a cerut o vilă anume, ci un imobil adecvat, conform legii.

Traian Băsescu trebuie să părăsească vila Lac 3 în maximum 60 de zile de la încheierea mandatului prezidenţial, respectiv până la 21 februarie.

Mioara Roman a părăsit recent vila din strada Gogol nr. 2, pe care o ocupa din 1990, la somaţia RA-APPS, din cauza datoriilor la chirie, la care se adaugă penalizările şi care depăşeau 350.000 de euro.

Mioara Roman susţinea că, din 2009, este obligată să plătească o chirie lunară de 6.000 pentru vila din Primăverii, în condiţiile în care ea trăieşte dintr-o pensie de 1.800 de lei. Conflictul cu RA-APPS a a ajuns în instanţă.

Familia Roman s-a mutat în vila din Primăverii, care iniţial a aparţinut ICRAL, în 1990, atunci când Petre Roman a devenit premier. În 1996, clădirea a intrat în patrimoniul RA-APPS, în urma unei hotărâri de Guvern.

În februarie 2011, vila în care locuieşte Mioara Roman a fost trecută de Guvern din domeniul public în cel privat al statului, modificare de statut care permite înstrăinarea imobilului.

Cele mai citite

România și Bulgaria, mai aproape de aderarea completă la Schengen: Anunț oficial al Ursulei von der Leyen

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri un pas important pentru România și Bulgaria în drumul lor spre aderarea completă la...

Liga Națiunilor, tragerea la sorți. Dueluri de foc în sferturile de finală

Astăzi, 22 noiembrie 2024, a avut loca tragerea la sorți pentru play-off-urile din Liga Națiunilor, la Nyon. Dueluri de foc în sferturile de finală din...

Selecționerul Finlandei, dat afară după opt ani în funcție

Markku Kanerva, selecționerul Finlandei, a fost demis pe 22 noiembrie 2024, după opt ani la conducerea tehnică a echipei naționale, conform anunțului Federației Finlandeze...
Ultima oră
Pe aceeași temă