Experiența unui cuplu româno-austriac ce trăiește în București descrie perfect agonia și extazul ultimelor săptămâni. Ea, româncă, și-a vizitat bunica de 86 de ani, care stă într-o comună nu foarte departe de București, în vinerea de dinaintea turului doi al alegerilor prezidențiale. În locul zâmbetului larg și al ochilor luminoși cu care își aștepta de fiecare dată nepoata, bunica a întâmpinat-o plângând.
Cu greu a convins-o să-i spună ce s-a întâmplat. Nu era vorba nici de boli, nici de moartea vreunei rude apropiate, nici de singurătate. Cu o zi înainte, omul primarului trecuse pe la ea să o anunțe că va veni cu urna mobilă și să se asigure că va vota cu cine trebuie, pentru că „dacă iese neamțu’, ne împușcă pe toți și va începe cu voi, bătrânii, care nu-i sunteți de nici o trebuință. Doar știi cum sunt nemții ăștia…“.
El, austriac, a primit de la rude și prieteni, într-o singură noapte, mai multe telefoane decât a primit în cei doi ani de când s-a stabilit aici. Decizia lui de a trăi în România îi luase prin surprindere pe cei mai mulți dintre apropiații săi. Duminică, 16 noiembrie, aceștia au primit o explicație.
Imaginile cu valurile de români care s-au încăpățânat să voteze în marile capitale europene, așteptând ore în șir la coadă, sfidând blocada propriului guvern, pentru ca președinte să devină un cetățean dintr-o etnie minoritară i-au convins că există ceva admirabil în acest popor în mijlocul căruia un membru al familiei lor, prietenul lor, alesese să trăiască.
Abundența de reportaje difuzate de televiziunile internaționale și emoția care răzbătea din ele au conturat profilul unui moment istoric, ce se derula sub ochii lor, cu nimic mai prejos decât revoluția din decembrie 1989. Așa se explică valul de entuziasm care l-a luat prin surprindere pe austriacul stabilit la București.
Deși lui Victor Ponta nu i-a creat nimeni în Vest o imagine negativă atât de pregnantă precum a avut Nicolae Ceaușescu, faptul că a încercat să blocheze voturile a sute de mii de români care nu și-l doreau președinte, un gest violent tipic unui dictator, a compensat rapid și din plin deficitul de oprobriu.
De aceea, felicitările venite din Austria erau pentru un popor care, deși trăiește în libertate și democrație, a decis să aleagă un drum spre libertate și democrație autentice. De aceea, milioane de români care și-au pus traista în băț după 2004 în căutarea unui salariu decent au primit același tip de felicitări ca azilanții politici evadați înainte de 1990.
Chiar dacă nu au aflat detaliile mizerabile ale campaniei noastre electorale, eforturile de învrăjbire a românilor din sud și est împotriva celor din Transilvania, a ortodocșilor împotriva ne-ortodocșilor, minciunile dezgustătoare de tipul „nu-l vota pe neamț, că ne împușcă“, celor alături de care împărțim acum spațiul euro-atlantic nu le-a scăpat al doilea miracol românesc din ultimii 25 de ani. Întrebați orice român care e stabilit în Europa sau în America și este conectat la problemele țării despre reacția străinilor lângă care trăiește față de ce s-a întâmplat pe 16 noiembrie, și o să auziți aceleași detalii emoționante pe care nu le-am mai auzit de la revoluție încoace.
Este foarte important să nu trecem prea ușor peste acest moment, să nu uităm prea repede ce performanță au reușit milioanele de români din diaspora. Nu este deloc puțin să faci, peste noapte, practic, saltul de la statutul de emigrant agasant, suspectul de serviciu pentru scăderea nivelului de trai, la cel de luptător pentru democrație, stimat și admirat.
Este foarte important să nu privim cu blazare momentul acesta de grație petrecut sub ochii noștri, pentru că doar dacă îi apreciem cum se cuvine importanța vom înțelege că presupune și responsabilități pe măsură. Am avut parte de un nou miracol și ar fi un mare păcat să lăsăm să se stingă energiile pe care le-a trezit în noi. Ar fi un mare păcat să nu folosim aceste energii pentru a forța schimbarea în numeroase alte aspecte ale vieții politice, sociale și economice care ne blochează evoluția.
Continuarea acestui moment bun pentru democrație și guvernare responsabilă nu este opțională. Marile și gravele probleme rămase nerezolvate nu se vor rezolva de la sine. Din contră. Dacă ratăm ocazia de a presa acum pentru soluționarea lor deplină și urgentă, așa cum am văzut că s-a putut în cazul ridicării imunității parlamentarilor, politicienii speriați momentan de reacția străzii împotriva lui Ponta și a PSD vor recâștiga rapid terenul pierdut.
Unul dintre principalele câmpuri de bătălie în care nu ne putem permite să cedăm teren în fața partidelor rezistente la schimbare este lupta anticorupție.
Este suficient să ne uităm la ce numiri a făcut PSD pentru Consiliul Național de Integritate ca să ne dăm seama că presupusa înțelegere a priorităților luptei anticorupție, demonstrată a doua zi după ce Ponta a pierdut alegerile prin încuviințarea arestării și urmăririi penale a unor parlamentare, este doar un truc ieftin prin care încearcă să câștige răgaz pentru a se regrupa.
PSD a propus doi baroni locali, pe Silvian Ciupercă, șeful CJ Ialomița, și pe Adrian Țuțuianu, șeful CJ Dâmbovița, amândoi aflați în vizorul DNA, pentru a fi numiți în funcții de care depinde foarte mult continuarea luptei anticorupție. Lor li se adaugă Robert Negoiță, primarul sectorului 3, împotriva căruia a fost depusă o plângere pentru investigarea unui posibil conflict de interese. Dacă va fi validat ca membru al Consiliului Național de Integritate, Negoiță va superviza activitatea instituției care îl investighează, ANI.
Este primul semn că PSD nu a înțeles nimic din semnalul dat de români, de cei care l-au respins cu vehemență pe Ponta, dar implicit și pe Dragnea și toată cohorta lui de baroni locali penali. Dincolo de el se întrevede aceeași încăpățânare a castei penale de a nu da înapoi de la ofensiva lor împotriva instituțiilor anticorupție.
În ciuda scenetei de prost gust jucate la respingerea legii amnistiei și grațierii, este evident acum că votul de blam de pe 16 noiembrie nu doar că nu îi va opri să încerce să distrugă legile anticorupției și integrității și instituțiile care le aplică. Deși se urăsc de moarte, taberele rivale din PSD care încearcă să ia sau să-și securizeze funcția supremă sunt de acord asupra unui singur lucru. Că Ponta și PSD au fost înfrânți și cu ajutorul procurorilor anticorupție, al ofițerilor de informații și al inspectorilor de integritate.
Teama de a fura la maximum voturi, așa cum s-a întâmplat cu alte ocazii, limitarea fondurilor ilicite de campanie și demotivarea multor lideri locali au fost determinate în primul rând de ofensiva instituțiilor. Degeaba li s-a spus de la centru că de alegerea lui Ponta s-ar putea să depindă libertatea și bunăstarea lor dacă faptele îi contraziceau pe vătafii partidului. Chiar și unii dintre cei mai loiali și eficienți baroni au fost scoși pe tușă prin arestări, condamnări și decizii de incompatibilitate.
Orice încercare a PSD de a-și reactiva parlamentarii pentru a lovi în cei ce au reușit într-o bună măsură să-i pună la respect va trebui întâmpinată cu o reacție foarte dură din partea societății civile. Într-o astfel de situație nu ne putem permite să ne bazăm pe diasporă pentru a da tonul.
A doua temă foarte importantă ține de guvernare. Decizia PNL de a lăsa PSD să demonstreze ce este în stare să facă, după avalanșa de pomeni electorale anunțate, are o logică politică, dar nu este în interesul cetățenilor. Când avem atât de multe priorități care țin de eliberarea statului din mâna unui partid care se poartă discreționar, care țin de modernizarea instituțiilor și de încurajarea economiei private, noncombat-ul PNL sună mai degrabă a experiment cinic. Pe pielea noastră.
Dacă opoziția politică insistă pe strategia ei, nu avem altceva de făcut decât să îi respectăm decizia și să o taxăm la urne când vom avea ocazia. În același timp, însă, este obligația noastră să punem presiune pe PSD și pe Victor Ponta, dacă va mai rămâne premier, să elibereze statul și economia din mâna oligarhiei de partid.
Modul în care toate instituțiile statului, de la cele din domeniile sănătății și educației la cele din zona financiară și energetică, s-au aliniat priorităților stabilite de politrucii penali ai partidului de guvernământ trebuie sancționat și corectat rapid.
Tot ce înseamnă model de guvernare pesedist este împotriva mesajului transmis la urne de români. Românii nu au spus doar că nu îl vor pe Ponta președinte, ci și că nu mai vor ca economia privată să fie sufocată de politici sociale fără fundamentare economică sau de decizii arbitrare, nu mai vor nici ca în fruntea instituțiilor așa-zis autonome să fie numiți incompetenți obedienți și nici ca sistemul de cheltuire a banului public să graviteze aproape exclusiv în jurul intereselor personale ale unei adunături de politicieni iresponsabili, care nu înțeleg că istoria nu îi mai rabdă.
Degeaba a avut loc pe 16 noiembrie un miracol, dacă nu vom reuși să îl prelungim în tot ceea ce ne afectează viața de zi cu zi.
