UPDATE: Deputaลฃii vor lua act, luni, de încetarea mandatului deputatului Petre Roman, a declarat, joi, preลedintele Camerei Deputaลฃilor Valeriu Zgonea. El a arฤtat cฤ în 15 zile comisiile juridice ลi de regulament vor reglementa situaลฃiile în care contestaลฃiile la deciziile ANI nu sunt depuse în termen, informeazฤ Mediafax.
"Noi nu am avut pânฤ acum niciun caz în care un parlamentar nu a contestat în termenul legal un raport al ANI. Având acest vid legislativ atât în Regulamentul Camerei, cât ลi în celelalte legi secvenลฃiale înclusiv în legea fundamenatlฤ a Agenลฃiei Naลฃionale de Integritate, am cerut Comisiei juridice împreunฤ cu Comisia pentru regulament sฤ facฤ odatฤ ce trebuie sฤ facฤ sฤ ne punฤ în regulament niลte termene precise ลi niลte obligaลฃii precise, pe care noi ca parlamentari trebuie sฤ le avem", a explicat, dupฤ ลedinลฃa Biroului Permanet al Camerei, Valeriu Zgonea.
El a arฤtat cฤ în Regulamentul Camerei nu se precizeazฤ ce trebuie sฤ facฤ Biroul Permanent, Comisia juridicฤ ลi plenul în caz de "necontestare în termen" a rapoartelor ANI privind incompatibilitฤลฃile parlamentarilor.
"Raportul fiind necontestat, domnul deputat este incompatibil.(…)Luni, luฤm act de încetarea mandatului domnului deputat Petre Roman, ne-a venit raportul suplimentar în care ni se spune ce se întâmplฤ în cazul domnului Roman", a mai spus Zgonea.
–
"Ca urmare a schimbฤrii statutului, practic Comisia juridicฤ nu mai are niciun rol din aceastฤ perspectivฤ, motiv pentru care sugerez sฤ trimitem cฤtre Biroul Permanent", a propus preลedintele comisiei, Bogdan Ciucฤ.
Deputatul PNL Ludovic Orban, prezent la ลedinลฃฤ a declarat cฤ, în privinลฃa revocฤrii din funcลฃie a lui Petre Roman, Camera nu poate sฤ se pronunลฃe pânฤ nu se judecฤ la Curtea de Apel contestaลฃia depusฤ de Petre Roman la raportul ANI.
Comisia juridicฤ a amânat sฤptฤmâna trecutฤ luarea unei decizii în privinลฃa cazului lui Petre Roman trimiลฃând la Biroul Permanent documentele depuse de deputatul PNL, pentru ca Biroul sฤ solicite ANI un punct de vedere pe aceste documente.
Agenลฃia Naลฃionalฤ de Integritate (ANI) i-a amendat, marลฃi, cu câte 2.000 de lei, pe deputaลฃii din Comisia jurdicฤ prezenลฃi luni în ลedinลฃฤ pentru cฤ nu l-au revocat din funcลฃie pe Petre Roman, pentru incompatibilitate.
Astfel, au fost amendaลฃi cu câte 2.000 de lei cei 22 de membri ai comisiei care au fost luni la ลedinลฃฤ.
Amenda a fost aplicatฤ conform articolului 29, alinetul 3, din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcลฃiilor ลi demnitฤลฃilor publice, potrivit cฤruia "neaplicarea sancลฃiunii disciplinare sau neconstatarea încetฤrii funcลฃiei publice, dupฤ caz, atunci când actul de constatare a rฤmas definitiv, constituie contravenลฃie ลi se sancลฃioneazฤ cu amendฤ de la 50 lei la 2.000 lei, dacฤ fapta nu constituie infracลฃiune".
ANI a trimis, luni, o nouฤ solicitare Camerei Deputaลฃilor de revocare din funcลฃie a deputatului Petre Roman, dupฤ ce a constatat incompatibilitatea acestuia, raportul rฤmânând definitiv prin necontestare.