Succesiunea în PNL după alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României este mai mult un proces bazat pe cutumă și reguli informale decât pe reguli stricte ale unui statut.
Câștigarea alegerilor prezidențiale a dus și la succesul fuziunii PNL-PDL, care a rămas definitivă prin decizia Tribunalului București. În aceste condiții, atât vechiul PNL, cât și vechiul PDL, au fost radiate din Registrul partidelor politice, în locul celor două formațiuni rămânând un nou partid cu numele de Partidul Național Liberal, a cărui Statut este singurul în vigoare în acest moment.
Vechiul Statut al PNL, cel dinaintea fuziunii, a fost abrogat prin decizia instanței, astfel încât normele statutare pentru situația în care funcția de președinte al partidului devine vacantă nu mai pot fi aplicate în mod formal.
Singura mențiune din Statut referitoare la vacantarea unei funcții în noul PNL face o referire generală, la secțiunea privind dispozițiile tranzitorii: ”În toate situaţiile, în cazul vacantării unei poziţii de membru al unui organism de conducere, la orice nivel, poziţia respectivă va fi completată prin cooptare prin decizie a fostelor organisme corespunzătoare ale partidului din care a provenit membrul care ocupa poziţia respectivă”.
În acest context, unul dintre liderii de filială ai PNL au declarat pentru Mediafax că se va opta pentru respectarea prevederilor vechiului Statut al PNL, dar la nivel cutumiar și informal, astfel încât unul dintre vechii vicepreședinți ai partidului să preia interimatul funcției deținută în prezent de Klaus Iohannis.
”Vom avea o ședință informală, bazată pe regulile din Statutul vechiului PNL pe care convenim în mod informal să le respectăm ca pe niște cutume, dar nu este vorba de o decizie formală”, a menționat unul dintre vicepreședinții PNL.
Favorit pentru a deveni succesorul lui Iohannis în fruntea PNL, din calitatea de co-președinte alături de Vasile Blaga, este Ludovic Orban.
El este vicepreședintele ales la ultimul congres cu cel mai mare număr de voturi, după ce s-a retras din cursa pentru șefia partidului în favoarea lui Klaus Iohannis.
Gestul său l-a făcut, de altfel, pe fostul președinte al PNL, Crin Antonescu să exclame: ”Ludovic Orban – minune dumnezeiască! – a anunţat renunţarea domniei sale la candidatura anunţată în prealabil pentru preşedinţia PNL”.
De asemenea, Orban a fost subiectul acuzațiilor lui Antonescu, alături de Teodor Atanasiu, în ceea ce privește candidatura lui Iohannis la prezidențiale. Crin Antonescu spunea, după ce și-a anunțat retragerea din cursa pentru prezidențiale, că gestul său a venit pe fondul faptului că cei doi ”umblau prin oraş” pentru a explica de ce trebuie să candideze Iohannis la prezidențiale și nu Antonescu.
”Orban a fost dintre cei care a promovat în cel mai hotărât mod candidatura lui Klaus Iohannis și are susținere la baza partidului. Dintre toți vicepreședinții este singurul care are calitățile minime pentru această poziție. Ar fi mai bine ca Iohannis să-l propună ca succesor, nu e musai, dar ar clarifica lucrurile”, susține unul dintre vicepreședinții PNL, lider de filială.
Un alt vicepreședinte PNL susține că recomandarea lui Iohannis ar fi singurul element decisiv în hotărârea succesiunii.
”Oricare ar fi opțiunea celor din conducere, dacă Iohannis vine și spune că îl recomandă pe X, atunci acela va fi. Pe de altă parte, Orban își dorește de multă vreme să ajungă președinte al PNL. A fost cel care l-a contracandidat pe Antonescu și motivul pentru care s-a reintrodus sistemul de alegere pe bază de moțiune, ca să-i reducă șansele lui. În afară de Orban, alte variante de lider nu prea sunt. Dacă ar fi propus altcineva se va ajunge din nou la un conflict în partid”, a mai susținut un vicepreședinte PNL.
În același timp, liderii din partid susțin ideea ca Iohannis să rămână pentru cât mai multă vreme în fruntea PNL pentru a transfera din capitalul politic deținut în urma alegerii sale către partid.
”Teoretic, ar putea rămâne în funcție ca președinte al PNL până cu o zi înainte de a depune jurământul în Parlament. Astfel, ar putea transfera cât mai mult din capitalul alegerilor către partid, de asta nu trebuie să ne grăbim să-i găsim înlocuitor”, a declarat unul dintre liderii PNL, făcând referire la data de 22 decembrie, când Iohannis va trebui să depună jurământul în Parlament ca președinte al României.
În același timp, Klaus Iohannis se află în aceste zile într-un proces de selecție a viitorilor consilieri prezidențiali.
Potrivit unor surse din PNL, între cei care ar fi fost deja agreați de președintele ales al României, s-ar afla Dan Mihalache pentru zona de analiză și strategie politică, Cosmin Marinescu pentru zona economică și Andrei Muraru, istoric și fost președinte al IICCMER.
În ceea ce privește politica externă, Iohannis ar aștepta ”o recomandare” din partea senatorului Mihai Răzvan Ungureanu. O altă ”recomandare” de consilier prezidențial ar putea veni din partea europarlamentarului Eduard Hellvig.
De asemenea, numele Alinei Mungiu Pippidi a fost vehiculat pentru deveni consilier prezidențial al noului președinte ales.
O altă variantă luată în calcul pentru a deveni consilier prezidențial este cea a lui Emil Hurezeanu, cel care a organizat prezentarea programului de candidat al lui Iohannis.
Potrivit surselor citate, ar mai fi avuți în vedere pentru pozițiile de consilieri prezidențiali profesorul universitar Gabriel Popescu și avocatul Gheorghe Piperea.