Administraţia americană a acuzat în mod clar Iranul că este responsabil pentru atacurile care au lovit producţia primului exportator mondial de ţiţei, chiar dacă preşedintele Donald Trump s-a arătat mai puţin categoric, afirmând luni că aşteaptă să aibă certitudini şi că vrea să se concerteze cu Riadul asupra oricărei eventuale riposte.
„Vă promit: suntem pregătiţi”, a declarat Mike Pence într-un discurs susţinut în faţa fundaţiei conservatoare Heritage de la Washington. „Suntem gata să ripostăm şi suntem gata să ne apărăm interesele noastre şi aliaţii noştri din regiune”, a adăugat el.
Iranul „pare” a fi „în spatele acestor atacuri”, a apreciat el, reluând formularea prudentă a lui Donald Trump. „Serviciile noastre de informaţii analizează probele chiar în acest moment”, a explicat Pence, precizând că preşedintele american va decide ce este de făcut „în următoarele zile”.
„Dacă Iranul a comis acest ultim atac pentru a face presiune asupra preşedintelui Trump pentru ca el să cedeze, strategia sa este sortită eşecului. SUA vor face tot ce este necesar pentru a ne apăra ţara, soldaţii şi aliaţii în Golf”, a mai spus Pence.