21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSportAbsențe marcante în Parlament la votul în cazul Elena Udrea

Absențe marcante în Parlament la votul în cazul Elena Udrea

Liderul PSD Victor Ponta nu a participat, luni seară, la votul din Parlament pe cererile DNA de urmărire penală și de arestare preventivă a Elenei Udrea. De la vot au lipsit și Liviu Dragnea, președintele executiv al PSD, și Sebastian Ghiță, fost membru PSD.

Liderul PSD a declarat, luni dimineaţă, că social-democraţii și liberal-conservatorii vor vota pentru ridicarea imunităţii Elenei Udrea.

​"Am discutat despre poziţia noastră ca şi coaliţie de guvernare în tot ceea ce priveşte solicitările Justiţiei. După cum ştiţi, şi grupurile PSD, şi grupul liberal-conservator vom vota pentru ridicarea imunităţilor atunci când această solicitare vine din partea Justiţiei", a spus Victor Ponta.

Plenul Camerei Deputaţilor s-a întrunit, luni, pentru a se pronunţa asupra cererilor de începere a urmăririi penale şi de arestare preventivă a Elenei Udrea în dosarele Gala Bute și Microsoft.

Cele mai citite

Eroul de la Năstasia

Dragul nostru Ilie Năstase, cunoscut mai ales pentru câteva voleuri luate de la poliție fiind prins băut la volan, dar și pentru schimbarea...

Antony Blinken acuză din nou China de sprijinirea războiului rus în Ucraina

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a reiterat acuzațiile la adresa Chinei privind susținerea "mașinii de război rusești" în Ucraina, în cadrul unei întâlniri...

Patriarhia Română îndeamnă la rugăciune și solidaritate din partea clericilor și credincioșilor în fața avertizărilor meteo de furtuni

În contextul avertizărilor meteorologice de cod galben și portocaliu de furtuni puternice și ploi abundente, Patriarhia Română face apel la rugăciune și solidaritate din...
Ultima oră
Pe aceeași temă