6.7 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăInternaționalProtest la deschiderea Gaudeamus față de invitarea Rusiei la târg

Protest la deschiderea Gaudeamus față de invitarea Rusiei la târg

Aproximativ 20 de persoane au protestat, miercuri, la deschiderea oficială a celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus față de invitarea Rusiei la târgul de carte, informează Mediafax.

Cele 20 de persoane, membre ale platformei civice Acţiunea 2012, care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România, au afişat un banner cu mesajul "Da culturii, nu ocupaţiei".

"Nu suntem de acord cu faptul că Rusia este membru invitat de onoare la acest târg şi considerăm că, în condiţiile în care agresează Ucraina militar şi pune presiuni asupra Republicii Moldova atât politic, cât şi economic şi militar, din regiunea transnistreană, considerăm că, în aceste condiţii, nu este bine să fie un invitat de onoare într-un stat membru al Uniunii Europene".

"E foarte important ce semnale se transmit din România, din partea instituţiilor statului, iar Radioul Public este o instituţie a statului român care trebuie să aibă grijă la sensibilităţile geopolitice din regiune", au mai spus reprezentaţii Acţiunea 2012, precizând că pregătesc mai multe "surprize" pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de faptul că invitatul de onoare în acest an al Târgului Gaudeamus este Federaţia Rusă.

"Suntem de acord cu cultura Federaţiei Ruse, nu suntem de acord cu felul în care ocupă teritorii care nu le aparţin", au mai spus aceştia.

La ceremonia de deschidere a evenimentului au participat, printre alţii, Dmitry Itskovich, director general al o.g.i. Publishing House, Benoît Rutten, preşedinte de onoare al ediţiei de anul acesta a Târgului Gaudeamus, delegat Valonia-Bruxelles la Bucureşti, preşedinte GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), şi Oltea Şerban-Pârâu, director al Centrului Cultural Media Radio România.

"Suntem mândri să vă spunem că, iată, la cea de-a XXI-a ediţie, Gaudeamusul rămâne constant şi este un eveniment care devine de la an la an din ce în ce mai performant", a declarat Ovidiu Miculescu, la evenimentul de deschidere a Târgului Gaudeamus.

Preşedintele-director general al Societăţii Române de Radioteleviziune a mai spus că "educaţia şi cultura reprezintă chestiuni fundamentale în existenţa unui popor".

"Suntem, de acum, maturi, avem o experienţă extrem de bogată în urmă, suntem extrem de deschişi către partenerii noştri, către edituri, către cei care generează carte scrisă. Experienţa din ultimii ani ne-a arătat că această carte scrisă încă ocupă un loc important în viaţa concetăţenilor noştri, la Gaudeamus vin foarte mulţi tineri, aşa că (…), chiar dacă traversăm o perioadă mai dificilă economic, iată că anvergura acestei manifestări ne arată că există semne bune şi pentru viitor", a mai declarat Ovidiu Miculescu, spunând că şi acest târg va fi "un succes" ca şi ediţiile de până acum.

"Cartea este un semn de cultură şi de educaţie absolut obligatoriu", a mai spus Miculescu.

Dmitry Itskovich, director general al o.g.i. Publishing House, reprezentantul oficial al Agenţiei Federale de presă şi comunicare în masă din Rusia, organizatorul participării ruseşti la Gaudeamus, a declarat că acest târg este unul "excepţional" şi că au adus peste 1.000 de cărţi, precizând că vor fi peste 30 de evenimente în cele cinci zile ale acestei manifestări.

Târgul Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură 2014 are loc de miercuri până duminică, în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul XXI, este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.

Cele mai citite

Ronald Gavril, nou campion mondial WBF la categoria semigrea!

Boxerul român Ronald Gavril a obținut o victorie impresionantă în fața columbianului Juan "Meteoro" Boada, cucerind titlul mondial WBF la categoria semigrea. Ronald Gavril a...

Bianca Bazaliu, liderul echipei naționale! „Sunt mândră de toate fetele!”

Echipa națională de handbal feminin a României a debutat cu o victorie spectaculoasă în fața Cehiei, scor 29-28, la Campionatul European. Bianca Bazaliu a...

Cosmin Contra, întâlnire memorabilă cu Cristiano Ronaldo! „Un meci greu, dar respectul rămâne”

Antrenorul Cosmin Contra, înfrânt cu Damac de Al Nassr, a cerut autograful lui Cristiano Ronaldo după ce portughezul a marcat ambele goluri ale meciului. Al...
Ultima oră
Pe aceeași temă