21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialCriză de vaccin împotriva hepatitei B în maternitățile din Suceava

Criză de vaccin împotriva hepatitei B în maternitățile din Suceava

Maternităţile din judeţul Suceava se confruntă, de aproximativ o săptămână, cu lipsa vaccinului necesar imunizării nou-născuţilor împotriva hepatitei de tip B, transmite Mediafax.

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Cătălina Zorescu, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că de aproximativ o săptămână în maternităţile din judeţul Suceava lipseşte vaccinul antihepatitic B, urmând ca nou-născuţii să fie vaccinaţi, ulterior, prin reţeaua medicilor de familie, după ce se reia aprovizionarea cu acest vaccin. Prima doză de vaccin antihepatitic B se administrează la 24 de ore după naşterea copilului, iar următoarele două doze sunt administrate la două luni, respectiv şase luni de la naştere.

Conform sursei citate, DSP Suceava a solicitat Ministerului Sănătăţii să comunice motivul lipsei vaccinului antihepatitic B şi data probabilă a reluării aprovizionării cu acest tip de vaccin.

Directorul adjunct al DSP Suceava a mai spus că aprovizionarea "în salturi" cu acest tip de vaccin poate afecta derularea corectă a programului naţional de imunizări, dar, în acelaşi timp, poate descuraja părinţii să-şi vaccineze copilul împotriva hepatitei B.

Lunar, în maternităţile sucevene se nasc între 600 şi 700 de copii.

Mai multe județe din țară se confruntă, unele chiar de câteva luni, cu lipsa vaccinului antihepatitic B, precum și a vaccinului Pentaxim, împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi meningitei virale.

Cele mai citite

Visul Î.P.S. Ciolacu – Academia Catavencu

Î.P.S. Marcel Ciolacu… Nu, nu a trecut la cele bisericești. Î.P.S. înseamnă Întâiul Președinte Simigiu. Așadar, Î.P.S. Marcel Ciolacu a avut un vis....

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...

Visul Î.P.S. Ciolacu – Academia Catavencu

Î.P.S. Marcel Ciolacu… Nu, nu a trecut la cele bisericești. Î.P.S. înseamnă Întâiul Președinte Simigiu. Așadar, Î.P.S. Marcel Ciolacu a avut un vis....
Ultima oră
Pe aceeași temă