17.5 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialA murit interpretul comisarului Navarro

A murit interpretul comisarului Navarro

 Actorul Roger Hanin, protagonistul serialului poliţist "Brigada Navarro" şi cumnat al fostului preşedinte francez François Mitterrand, a murit miercuri dimineaţă, la vârsta de 89 de ani, din cauza unei afecţiuni respiratorii, informează liberation.fr, citat de Mediafax.

Decesul a fost confirmat de prietenul acestuia, regizorul Alexandre Arcady.

"A murit în această dimineaţă în jurul orei 10.00 la spitalul Georges Pompidou din Paris din cauza sindromului de detresă respiratorie", a declarat Arcady.

Roger Hanin era internat de mai multe zile, a precizat acelaşi regizor, alături de care actorul a turnat filmul "Le Grand Pardon".

Născut pe 20 octombrie 1925 la Alger, Roger Hanin s-a căsătorit în 1959 cu producătoarea de film şi televiziune Christine Gouze-Renal, decedată în 2002, sora lui Danielle Mitterrand, devenind astfel cumnatul viitorului preşedinte socialist francez.

A jucat în numeroase filme care au marcat cinematografia internaţională, precum "Rocco şi fraţii săi", de Luchino Visconti, şi "Cu sufletul la gură/ A bout de souffle", de Jean-Luc Godard, dar a rămas în memoria spectatorilor cu rolul din serialul de televiziune "Brigada Navarro".

Încă de la primul episod din serialul "Brigada Navarro", în octombrie 1989, milioane de telespectatori au urmărit aventurile personajului său, un comisar de poliţie incoruptibil, care încerca să asigure prin orice mijloc domnia legii. Pentru acest rol, Roger Hanin a fost recompensat cu două trofee 7 d'Or pentru cel mai bun actor, la galele din 1990 şi 1997.

Pe 1 noiembrie 2008, la vârsta de 83 de ani, a anunţat că se retrage din actorie, punând astfel capăt carierei sale strălucite, "fără amărăciune şi fără nostalgie".

Cele mai citite

PSD condamnă decizia CCR de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă

“Dreptul oricărui cetățean de a alege și de a fi ales. CCR Trebuie să explice rapid decizia de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă” București, 5...

Netanyahu spune că Israelul se confruntă cu un război pe șapte fronturi

Netanyahu a afirmat că Israelul are dreptul să se apere și că nu îi va uita pe cei 101 ostatici pe care îi va...

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă