6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSportANI a deschis un dosar pe numele lui Varujan Vosganian

ANI a deschis un dosar pe numele lui Varujan Vosganian

Agenția Națională de Integritate a deschis un dosar pe numele lui Varujan Vosganian pentru avere nejustificată și fals în declarații, informează Mediafax.

”Conform unor surse conexe Agenției Naționale de Integritate, suspiciunile inspectorilor de integritate privesc, pe de o parte, posibile sume de bani sau bunuri dobîndite de Varujan Vosganian din operațiuni financiare netransparente și/sau nedeclarate. În traducere, se bănuiește că, în spatele lobby-ului făcut de Vosganian pentru ca unele companii să primească preț subvenționat la gaze, s-ar ascunde stimulări financiare. Cointeresări. Sau, dacă preferați, mită”, a scris și jurnalistul Cătălin Prisăcariu pe blog.

Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei (decembrie 2006 – decembrie 2008), a fost acuzat de procurori DIICOT de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz – InterAgro. 
Procurorii DIICOT au cerut de două ori aviz din partea Parlamentului pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian, dar ambele cerere au fost respinse de senatori, în octombrie 2013 și respectiv februarie 2015.

Potrivit ultimei sale declaraţii de avere postate pe site-ul Senatului, Vosganian deţine un teren de 125 de metri pătraţi în Voluntari, cumpărat în 2005, o casă de 208 metri pătraţi în Voluntari cumpărată în 2007, o alta în satul Coţofăneşti, moştenită, şi un apartament în Bucureşti, cumpărat în 2008, titularul clădirilor fiind soţia sa, Mihaela Vosganian.

El nu are maşini, nici bunuri mobile sub formă de bijuterii sau obiecte de artă a căror valoare totală să depăşească 5.000 de euro.

Vosganian are un credit la Alfa Bank, de 130.000 de euro, contractat în 2007 şi scadent în 2032, şi trei conturi de depozit la BCR, de 7.545 de euro, 35.000 de lei şi 120.000 de lei.

În ultimul an fiscal încheiat, el a avut venituri salariale de 119.611 lei, din care 48.249 de lei a încasat din activitatea de ministru al Economiei, 15.754 de lei din activitatea de senator, 52.014 lei ca editor de publicaţie la Uniunea Armenilor din România şi 4.594 de lei pentru activitatea de cercetător la Institutul Naţional de Cercetări Economice.

La acestea s-au adăugat venituri din drepturi de autor de 25.000 de lei şi indemnizaţii acordate conform Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989, de 21.600 de lei, "donate integral".

Soţia sa a avut venituri de 38.159 de lei din salariul de conferenţiar universitar la Universitatea Naţională de Muzică şi de 1.400 de lei din drepturi de autor.

Cele mai citite

Care sunt cele mai periculoase adversare pentru Simona Halep în calificările Australian Open 2025!

Românca va începe primul Grand Slam al anului din calificări, alături de alte patru conaționale, având de înfruntat jucătoare experimentate din top 100 WTA. Simona...

Dieta ideală pentru femeile peste 50 de ani: alimente esențiale pentru sănătatea ta

Te apropii de 50 de ani sau ai împlinit de curând această vârstă rotundă? Ca să nu capeți rotunjimi nedorite și să-ți menții...

Cristi Chivu, la un pas de a prelua CFR Cluj! Pregătit să revină în România pentru a lupta la titlu

Fostul internațional român ar putea deveni noul antrenor al echipei clujene, în contextul unei despărțiri iminente între Dan Petrescu și club. Cristian Chivu, fostul căpitan...
Ultima oră
Pe aceeași temă