13.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăInvestiţiile străine s-au redus în 2014 cu 11%

Investiţiile străine s-au redus în 2014 cu 11%

Investiţiile străine directe au scăzut anul trecut cu 10,6% faţă de 2013, la circa 2,43 miliarde euro, de la un vârf de 2,71 miliarde euro atins în 2013 după declanşarea crizei economice, în decembrie fiind atrase fonduri de 304 milioane euro, reiese din datele Băncii Naţionale a României.

“Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2.426 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv pierderea netă estimată) au înregistrat 2.581 milioane euro, iar creditele intragrup au avut o valoare negativă de 155 de milioane euro (net)”, se arată într-un comunicat al BNR.

În decembrie au fost atrase investiţii străine de 304 milioane euro, al treilea nivel atins anul trecut, după cel din noiembrie, soldul anual urcând astfel de la 2,12 miliarde euro.

În luna noiembrie a fost înregistrat cel mai mare nivel al investiţiilor străine directe atrase de România de la începutul anului trecut, de 531 milioane euro, urmat de cel din mai, de 306 milioane euro.

La polul opus, cu cele mai reduse niveluri ale investiţiilor, s-au situat lunile februarie, cu 36 milioane euro, şi octombrie, cu 80 milioane euro.

În ordine descrescătoare, în martie investiţiile au totalizat 290 milioane euro, în ianuarie 244 milioane euro, în aprilie 215 milioane euro, în iulie 117 milioane euro, în august 115 milioane euro, în iunie 101 milioane euro, iar în septembrie au fost de 90 milioane euro.

În 2013, investiţiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, la 2,713 miliarde euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.

Cel mai ridicat nivel al investiţiilor străine directe s-a înregistrat în anul 2008, de 9,496 miliarde de euro.

Între 2003 şi 2006 România a înregistrat în fiecare an creşteri ale investiţiilor străine, acestea ajungând la 5,183 miliarde de euro în 2004, 5,213 miliarde de euro în 2005 şi 9,056 miliarde de euro în 2006.  

Cele mai citite

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...

Vasile Bănescu (BOR): “Victoria lui Nemo (Nimeni), zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii”

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortdoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, comentează în termeni duri finala concursului Eurovision, susținând că ea a reprezentat "Victoria lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă