Inspectorii de muncă au găsit 227 de persoane care munceau la negru și au aplicat amenzi de peste 517.000 de euro, în urma controalelor efectuate între 3 și 7 noiembrie, arată un comunicat al Inspecției Muncii,remis joi redacției.
În domeniul relaţiilor de muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 1.785.500 de lei, din care 1.330.000 de lei pentru muncă la negru. Au fost sancţionaţi 443 de angajatori.
37 de persoane fizice au fost sancţionate contravenţional, deoarece au acceptat să muncească fără forme legale de angajare. Dintre acestea 26 erau din județul Bihor, muncitori fără contracte individuale de muncă.
Pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane fără contracte individuale au fost înaintate nouă propuneri de cercetare penală.
În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 501.000 lei. Inspectorii de muncă au sistat activitatea a două firme de construcții din București, pentru că există pericolul de accidentare. IM a sistat activitatea pe un alt șantier din județul Bihor, după ce un muncitor a murit.
Totodată, Inspecția Muncii a raportat 36 de evenimente care, în urma cercetărilor, vor fi sau nu încadrate ca accidente de muncă.