19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăLifestyleIordănescu regretă plecarea lui Piţurcă

Iordănescu regretă plecarea lui Piţurcă

Anghel Iordănescu regret plecarea lui Victor Piţurcă şi spune că a preluat prima reprezentativă într-un moment delicat, cu mulţi jucători accidentaţi sau care nu joacă la echipele de club.

"Regret plecarea lui Victor Piţurcă pentru că eu sunt adeptul ca în timpul unei competiţii să nu apară schimbări, iar atunci când lucrurile merg bine schimbările nu îşi au rostul, dar a fost o situaţie specială şi cred că toţi ştim cum s-a ajuns aici. Am preluat echipa naţională într-un moment delicat. Îi mulţumesc, pe această cale, lui Victor Piţurcă pentru tot ce a făcut la echipa naţională, pentru rezultatele lui şi în mod special vă spun că regret plecarea lui. Este o situaţie specială şi prin prisma faptului că preiau echipa naţională cu foarte, foarte multe probleme. Mă refer la faptul că sunt probleme de sănătate, probleme de lipsă de jocuri pentru unii dintre jucători, dar cred că înaintea celui mai important meci al nostru, echipa avea nevoie de Marica, Rusescu, Bourceanu, Tamaş şi Goian, pentru că ei au contribuit la poziţia echipei naţionale în această grupă" , a spus Iordănescu, potrivit Mediafax.

Iordănescu regretă faptul că niciunul dintre colaboratorii lui Victor Piţurcă nu a rămas la echipa naţională pentru a continua munca începută. "Consider că este un moment delicat şi prin prisma faptului că, alături cu Victor Piţurcă, întreg staful său a plecat şi nu a mai rămas nimeni care să asigure continuitatea la echipa naţională. L-am căutat în mai multe rânduri pe Victor Piţurcă, însă am apucat să vorbesc o singură dată cu el. A fost o discuţie importantă. Apoi, am mai vorbit şi cu Vivi Răchită", a completat Iordănescu.

Pe de altă parte, Anghel Iordănescu a precizat că antrenorul Dan Petrescu nu are de ce să fie supărat pentru că nu a fost sunat să facă parte din staful primei reprezentative. "Dan e supărat pe mine? Am mai vorbit cu el, am vorbit şi aseară. M-am interesat de echipa lui, de cum îi merge. Dar nu puteam să-l sun eu să-i propun ceva. Eu chiar am crezut că a fost sunat. Dacă el a zis că nu a fost, atunci îl credem pe el, ce să facem?!", a adăugat Iordănescu.

Prima reprezentativă a României întâlneşte, vineri, de la ora 21.45, Irlanda de Nord, în cadrul preliminariilor Euro-2016, şi Danemarca, la 18 noiembrie, de la ora 20.30, într-o partidă amicală. Ambele meciuri se vor disputa pe Arena Naţională din Bucureşti.

Cele mai citite

Cererea de precomandă în Rusia pentru noul iPhone este cu 15% mai mare față de modelul anterior

Cererea de precomandă în Rusia pentru noul iPhone este cu 15% mai mare decât modelul anterior, a declarat reseller pentru Reuters, chiar dacă acesta...

Amenajarea terasei: Cum să alegi mobilierul potrivit? 

Alegerea mobilierului potrivit poate transforma orice terasă într-un spațiu unic de relaxare sau divertisment. Află din acest articol care sunt factorii pe care...

Cum să-ți îngrijești corect ochelarii de soare

Ochelarii de soare sunt mai mult decât un moft, un accesoriu pe care îl adaugi ținutei vestimentare. Din contră, putem să-i considerăm o necesitate...
Ultima oră
Pe aceeași temă