Federația Solidaritatea Sanitară atrage atenția că prevederile Directivei 2003/88/EC, care limitează la maximum 48 ore de muncă/săptămână timpul de lucru aferent unui contract individual de muncă, nu sunt aplicate și medicilor din țara noastră.
Gărzile acestora nu sunt considerate timp de lucru, iar medicii pot fi obligați să lucreze un număr nedefinit de ore/săptămână, respectiv lunar, în funcție de decizia unității, nerespectarea acestei decizii fiind sancționată ca abatere disciplinară.
„Conform studiilor efectuate, media orelor de lucru ale unui medic, aferente unui contract individual de muncă, este echivalentul a 64 ore/săptămână, fiind numeroase cazurile în care se ajunge la echivalentul a peste 80 de ore/săptămână. Precizăm că medicii constituie singura categorie profesională pentru care nu există o limită a obligației în ceea ce privește timpul de lucru săptămânal, respectiv lunar”, arată un comunicat al federației.
Ștefan Nicolae, vicepreședintele Federației, coordonator pe regiunea București-Ilfov, a declarat pentru RL că orele pe care un medic le muncește în intervalul 22.00-6.00 nu sunt luate în considerație atunci când se calculează vechimea în muncă și nici prevăzute la contribuțiile sociale. „Această directivă UE este aplicată peste tot, numai la noi nu. Este o nedreptate ca orele din timpul nopții să nu fie considerate ore de muncă. Deși UE recomandă ca un medic să lucreze maximum 48 de ore/săptămână, la noi un medic ajunge să muncească și 80 de ore”, a spus Ștefan Nicolae. „Avem promisiuni din partea ministrului Sănătății că se va schimba legislația. Dacă nu întreprind nimic în două săptămâni, vom da Guvernul în judecată”, a mai spus vicepreședintele federației.
Medicii afiliaţi federației doresc să le fie recunoscut dreptul la beneficiul suplimentar de cel puțin 75% pentru depășirea timpului legal de muncă aferent unui CIM, dreptul la sporul de noapte de 25% pentru orele din gardă în timpul nopții și dreptul la toate sporurile aferente locului de muncă (în medie de 30%). Totodată, federația va solicita Comisiei UE deschiderea procedurii de infringement pentru netranspunerea în mod adecvat a legislației UE privind timpul de muncă, respectiv Directiva 2003/88/EC.
„Suplimentar, medicii au dreptul la stabilirea unei limite maxime a numărului de ore pe săptămână pe care sunt obligați să le efectueze (echivalentul a 48 de ore), fiind obligatoriu acordul lor pentru tot ceea ce depășește această limită”, mai arată comunicatul sindicatului.
„Dacă am aplica acea directivă, ar trebui să închidem spitalele, din cauza numărului mic de medici pe care-l avem. La un moment dat, țara noastră obținuse o scutire de la aplicare, nu cred însă că mai este valabilă”, au declarat pentru RL surse guvernamentale. Pe de altă parte, agentul guvernamental pentru Curtea de Justiție a UE, Horațiu Radu, a declarat că, la nivel primar, directiva se aplică. „Directiva este transpusă corect în România la nivel de legislație primară. Directiva permite însă și derogări, obligatoriu cu acordul și consultarea prealabilă a angajatului. Până acum, Comisia Europeană nu a deschis nici o procedură de infringement cu privire la această directivă”, a declarat pentru RL agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a UE, Horaţiu Radu.