11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialPonta, despre contractele lui Herțanu cu statul: Ce înseamnă stat?

Ponta, despre contractele lui Herțanu cu statul: Ce înseamnă stat?

Premierul Victor Ponta, întrebat de jurnalişti câte contracte a încheiat cu statul firma cumnatului său, Iulian Herțanu, a arătat că nu ştie ce înţelege presa prin "stat" şi că niciun contract nu a fost încheiat "cu Guvernul", informează Mediafax.

"Ce înseamnă statul ? Cu Guvernul, din câte ştiu eu, niciunul", a fost răspunsul pe care Victor Ponta l-a oferit jurnaliștilor.

Ponta a susţinut, miercuri, că, de când a preluat postul de prim-ministru, firma cumnatului său nu a mai participat la vreo licitaţie, dintr-un motiv pe care a susţinut de asemenea că nu îl cunoaşte.

El a mai arătat atunci că, în momentul semnării de către cumantul său a contractului verificat de către procurori, respectiv 13 ianuarie 2012, el nu era prim-ministru, ci doar deputat şi lider PSD şi habar nu avea ce licitaţii sunt la Ministerul Mediului sau Primăria Comarnic, iar cumnatul său nu l-a întrebat sau consultat despre acest contract.

Ponta a preluat funcţia de prim-ministru în mai 2012.

Datele relevă însă că firma Grossmann Engineering Group, administrată de cumnatul premierului, a avut două contracte cu Consiliul Județean Suceava, prin Programul Operaţional Regional finanţat de Comisia Europeană, dar şi cu administraţii din Ialomiţa, Galaţi sau Prahova, contracte semnate în perioada 2007-2014, conform informaţiilor transmise, marţi, de către corespondenţii MEDIAFAX.

De exemplu, pentru modernizarea Muzeului de Istorie al Sucevei, contractul de finanţare, în valoare de 60,67 milioane de lei, din care 42,67 de milioane de lei contribuţia UE, a fost semnat în martie 2014 de Ministerul Dezvoltării.

De asemenea, presa a relatat că firma cumnatului lui Ponta a încheiat 25 de contracte care au beneficiat de finanțare publică, 12 dintre acestea având și finanțare comunitară europeană, în valoare totală de aproximativ 105 milioane de lei (aproximativ 25 de milioane de euro). Contractele au fost încheiate atât înainte ca Ponta să preia mandatul de prim-ministru, cât şi după ce acesta a devenit şeful Guvernului, cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Primăria Turnu Măgurele, Municipiul Mangalia (semestrul II 2012), oraşele Chitila şi Bechet (2013).

Omul de afaceri Ilie Drăgan, director al SC Grossmann Engineering SRL, a fost reținut procurorii de DNA Ploiești, în dosarul fraudării de fonduri europene în care este arestat preventiv Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, acuzaţia fiind de participare la activitatea unui de grup infracțional, deturnare de fonduri europene și evaziune fiscală.

Herţanu a fost reţinut, alături de trei oameni de afaceri, cu acuzaţia obţinerii frauduloase a unui contract finanţat din fonduri europene pentru extinderea canalizării din Comarnic.

În acelaşi dosar, deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, care au fost plasaţi sub control judiciar, sunt acuzaţi că i-ar fi sprijinit pe cei patru să obţină acest contract, punând presiune şi exercitând ameninţări asupra conducerii SC Hidro Prahova, firma Consiliului Judeţean care derula proiectul european, pentru ca societăţile respective să primească contractul, să obţină prelungiri ale termenelor prevăzute în acesta şi să primească ilegal bani în timpul derulării proiectului.

SC Grossman Engineering Group SRL, în asociere cu SC Euroconstruct Trading 98 SRL, a obținut contractul pentru extinderea lucrărilor de canalizare în orașul Comarnic, lucrări în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, realizate în baza unui proiect cu fonduri europene derulat de SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliului Județean Prahova cu mai multe consilii locale din județ.

Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic a început în anul 2012 şi trebuia terminat anul trecut, termenul de finalizare fiind prelungit întrucât lucrările nu sunt gata, fiind oprite în decembrie 2014.

Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost asociat al SC Grossmann Engineering SRL alături de cetățeanul german Grossmann Reinhold Karl și de Liviu Munteanu, până în 7 mai 2014.

În Adunarea Generală de la acea dată s-a decis ca părțile sociale deținute de Iulian Herțanu și reprezentând 59,97% din capitalul social să fie cesionate către Liviu Munteanu. De asemenea, Iulian Herțanu i-a cesionat părți sociale reprezentând 0,01% din capitalul social și cetățeanului german Grossmann Reinhold Karl. În aceste condiții, la SC Grossmann Engineering SRL au rămas asociați doar Grossmann Reinhold Karl și Liviu Munteanu.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor, în prezent Iulian Herțanu este administrator al SC Grossmann Engineering SRL.

Iulian Herţanu şi oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu au fost reţinuţi de procurorii DNA, marți, fiind suspectaţi că firmele acestora au obţinut fraudulos contractul din fonduri europene pentru extinderea canalizării din Comarnic. Ulterior, magistrații au emis mandate de arestare preventivă pentru Iulian Herţanu, Mihail Marian Coman și Vladimir Răzvan Ciorbă. Liviu Munteanu, administrator al SC Grossman Engineering Group SRL din aprilie 2014, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând faptele de care este acuzat, astfel că procurorii nu au mai cerut arestarea sa.

Cele mai citite

10 instrumente de scris esențiale pentru proiectele de lucru manual 

Descoperă o serie de instrumente de scris care pot transforma orice proiect de lucru manual într-o operă de artă! De la creioane cerate,...

Avertismentele economiștilor: Retrogradarea ratingului României riscă să împingă țara în brațele FMI

Economistul Adrian Negrescu avertizează pentru ProTV că retrogradarea ratingului României de către agenția de rating Fitch ar putea avea efecte devastatoare asupra stabilității economice...

SUA neagă orice implicare în asasinarea generalului rus Igor Kirillov

Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune...
Ultima oră
Pe aceeași temă