18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialDNA cere arest la domiciliu pentru Gheorghe Ștefan și Dorin Cocoș, în...

DNA cere arest la domiciliu pentru Gheorghe Ștefan și Dorin Cocoș, în dosarul Microsoft

Direcția Națională Anticorupție a cerut, vineri, măsura arestului la domiciliu pentru Gheorghe Ștefan și Dorin Cocoș, în dosarul Microsoft. 

Citește și: Dosarul Microsoft: Dorin Cocoş şi Gheorge Ştefan vor să fie cercetaţi în libertate

Gheorghe Ștefan a fost adus, vineri, la sediul DNA pentru audieri. El se află în arest preventiv în dosarul Microsoft. Avocaţii acestuia cer însă arest la domiciliu, susţinând că el este grav bolnav şi nu se poate trata în închisoare.

Dorin Cocoş şi Gheorge Ştefan, arestaţi pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, în dosarul Microsoft, au contestat prelungirea mandatelor de arestare preventivă în dosarul Microsoft.

Cei doi au contestat prelungirea mandatelor de arestare preventivă în dosarul Microsoft. Judecătorii Curţii Supreme vor decide astăzi dacă se impune înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu.

Citește și: UPDATE. Dorin Cocoș, URMĂRIT PENAL în noul dosar al Alinei Bica

Cei doi oameni de afaceri au fost arestaţi la sfârşitul lunii octombrie.

Măsura arestului la domiciliu a fost deja luată, în dosarul Microsoft, pentru fostul ministru Gabriel Sandu şi omul de afaceri Nicolae Dumitru.

Elena Udrea a fost şi ea în arest preventiv în acest dosar, în perioada 11 – 17 februarie, în preezent fiind cercetată în arest la domiciliu.

Potrivit anchetatorilor, fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Totodată, potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoş, în baza înţelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la Gabriel Marin, administrator al societăţii Omnilogic, suma de circa 3.000.000 de euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România. Gabriel Marin a făcut un denunţ la DNA, arătând că i-a plătit lui Dorin Cocoş prin intermediul lui Dinu Pescariu, suma de 3.050.000 de euro.

La rândul său, Dinu Pescariu, vizat în dosarul "Microsoft", a denunţat-o pe Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro "pentru a-i rezolva problemele din justiţie".

Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă