Şase persoane au fost rănite, sâmbătă seară, în urma unui accident petrecut pe DN 18 din cauza unui şofer băut şi care a intrat cu maşina pe contrasens, unde a lovit un autoturism care venea din sens opus, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, un tânăr de 26 ani, din comuna Pojorâta, conducea, sâmbătă seară, pe DN 18, în interiorul localităţii Ciocăneşti, un autoturism în care se aflau trei pasageri, între care şi o fată de şase ani, iar din cauza consumului de alcool şi a neatenţiei în conducere a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în plin într-un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 31 ani, din oraşul Gura Humorului.
În urma impactului, au fost răniţi atât şoferii celor două maşini, cât şi patru pasageri, trei din prima maşină şi unul din cealaltă maşină.
Şoferul vinovat de producerea accidentului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul celuilalt şofer rezultatul fiind negativ.