Un nou studiu realizat de cercetătorii britanici contrazice teoria că alunele și arahidele ar trebui excluse din alimentația copiilor. Cercetătorii spun că alimentele care conțin arahide ar trebui să fie introduse în alimentația celor mici, încă din primul an de viață, întrucât evitarea lor crește riscul dezvoltării alergiilor, informează The Guardian.
Citește și: A fost descoperit un NOU VIRUS LETAL
Până acum, medicii pediatri și specialiștii în alergii au recomandat evitarea arahidelor în primii ani de viață a copilului. Însă, noul studiu arată că untul de arahide sau alimentele care conțin alune ar trebui incluse în alimentația bebelușilor în vârstă de patru luni, pentru a reversa dezvoltarea alergiilor.
Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 640 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 11 luni, care erau predispuși la alergii cauzate de consumul de arahide.
Până la vârsta de cinci ani, jumătate din eșantion a consumat, de trei ori pe săptămână, alimente care conțineau arahide.
La sfârșitul studiului, peste 17% din eșantionul care nu a consumat arahide a devenit alergic la acestea, în timp ce doar 1% din copiii care au mâncat alune au dezvoltat alergii.
„În parte, apariția alergiei la arahide poate fi explicată de evitarea lor în alimentația copiilor”, a spus specialistul care a condus studiul, profesorul Gideon Lack.
Totuși, înainte de a include alimente care conțin arahide în hrana bebelușilor, ar trebui să li se facă un test de alergie.
Citește și: TEORIE UIMITOARE. Ce medicamente banale ar putea împiedica recidivarea CANCERULUI de sân
Cercetătorii au încept să lucreze la alte studii, pentru a afla dacă mai sunt și alte tipuri de alergii cauzate de evitarea unor alimente ca ouă, lapte, susan sau pește.
Numărul persoanelor alergice la alune și la alte alimente este în creștere. Alergiile la alune sau la arahide sunt cele mai severe și duc, de multe ori, la anafilaxie, care poate fi fatală.