6 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialAutoritățile din Vaslui s-au pregătit de alegeri pentru Parlamentul European

Autoritățile din Vaslui s-au pregătit de alegeri pentru Parlamentul European

Alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie au devenit "alegeri pentru Parlamentul European” în judeţul Vaslui, potrivit proceselor-verbale de "învestire şi completare” a birourilor electorale ale celor 516 secţii de votare, emise de Biroul Electoral Judeţean (BEJ), informează Mediafax.

Eroarea din documentele oficiale a fost observată în 30 octombrie de către BEJ Vaslui, care a luat o hotărâre de "îndreptare eroare materială”, publicată şi pe site-ul Prefecturii Vaslui.

"Se dispune îndreptarea erorii materiale în procesele-verbale de învestire şi completare a birourilor electorale ale secţiilor de votare, în sensul că în loc de "alegeri pentru Parlamentul European” se va scrie şi se va avea în vedere "alegeri pentru Preşedintele României”, se arată în hotărârea BEJ.

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean Vaslui susţine că această eroare este "o simplă greşeală” şi a apărut din cauza volumului foarte mare de muncă.

"Este o simplă greşeală, care s-a îndreptat printr-o hotărâre a BEJ. Aceasta a apărut din cauza volumului foarte mare de muncă din cadrul Biroului Electoral Judeţean”, a declarat, sâmbătă, corespondentului Mediafax preşedintele BEJ Vaslui, Elena Simionescu.

Birourile electorale ale secţiilor de votare sunt formate, pe lângă preşedinte şi locţiitor, din şapte membri ai formaţiunilor politice. Patru dintre aceştia sunt în toate cele 516 secţii de votare reprezentanţi ai partidelor şi alianţelor parlamentare, respectiv Alianţa Creştin Liberală (ACL), Alianţa Electorală PSD-PC-UNPR, UDMR şi PPDD. Pentru completarea birourilor, BEJ Vaslui a organizat o tragere la sorţi a celorlalţi trei membri pentru fiecare secţie de votare, din cele şase formaţiuni politice care susţin un candidat la alegerile prezidenţiale şi s-au înscris la BEJ Vaslui. După tragerea la sorţi, Biroul Electoral Judeţean Vaslui a încheiat procesele-verbale pentru fiecare secţie cu numele celor trei membri în completare, documente unde a apărut şi acea eroare cu "alegeri pentru Parlamentul European".

Cele mai citite

Joe Biden, despre alegerile din SUA: „Cred că aș fi putut câștiga, dar nu voiam să fiu președinte la 86 de ani”

Fostul lider american reflectează asupra deciziei de a se retrage din cursa pentru Casa Albă. Joe Biden are un mesaj și pentru viitorul lider...

Pompele de căldură și confortul termic pe tot parcursul anului

Într-o lume în care eficiența energetică și confortul termic sunt tot mai importante, pompele de căldură au devenit soluția ideală pentru menținerea unui...

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a evidențiat, miercuri, în cadrul întrevederii avute cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene,...
Ultima oră
Pe aceeași temă