7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialEnergia solară are nevoie de aprobarea Armatei

Energia solară are nevoie de aprobarea Armatei

Parcurile fotovoltaice şi turbinele eoliene vor fi construite în România, de acum înainte, doar cu avizul Statului Major General. Această reglementare este impusă prin Hotărârea de Guvern 119 / 2015, publicată acum câteva zile în Monitorul Oficial.

HG 119 / 2015 modifică o decizie mai veche a Guvernului României, HG 62 / 1996, care aproba “Lista obiectivelor de investiţii şi de dezvoltare, precum şi a criteriilor de realizare a acestora, pentru care este obligatoriu avizul Statului Major General”.

În prima sa variantă, din anul 1996, lista includea obiective economice de diferite tipuri, printre care se numărau centralele termo-, hidro- sau  nuclearo- electrice, conductele magistrale aeriene şi subterane, liniile electrice aeriene şi subterane, cablurile aeriene şi subfluviale.

HG 119 / 2015 extinde această lista, adăugând în ea „turbinele eoliene şi parcurile fotovoltaice”, liniile electrice subacvatice şi conductele magistrale subacvatice.
Pentru a construi asemenea obiective, este necesar avizul Statului Major General, care se acordă pe baza unei documentaţii complexe. Aceasta cuprinde un memoriu justificativ, planul de încadrare în teritoriu şi planul de situaţie al imobilelor care se vor construi.

În plus, conform ultimei Hotărâri de Guvern, documentaţia trebuie să includă, de acum înainte, şi un certificat de urbanism.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Andrei Ivan, pe cale de a pleca de la Craiova în iarna aceasta. Destinația posibilă și viitorul olteanului

Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova în această iarnă, iar Turcia ar putea deveni următoarea sa destinație, în ciuda unei perioade mai puțin...

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă