1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialPoliția Capitalei modernizează celulele de arest

Poliția Capitalei modernizează celulele de arest

Mai multe celule ale Arestului central al Poliţiei Capitalei sunt zugrăvite, urmând ca toate cele 52 de centre de arest ale Poliţiei Române să fie modernizate din fonduri europene în valoare de peste un milion de euro, potrivit unor surse din Poliţie.

Surse Mediafax arată că, pentru moment, lucrările de reabilitare de la Arestul Central sunt făcute de Poliţia Capitalei „în regie proprie“ şi au demarat la data de 20 februarie, când au fost zugrăvite punctul de acces, camera destinată vizitatorilor şi camerele de grefă.

În prezent, lucrările au fost extinse către zona în care se află celulele pentru bărbaţi.

În acelaşi timp, toate cele 52 de centre de arest ale Poliţiei Române urmează să fie modernizate prin intermediul unui proiect intitulat „Servicii corecţionale, inclusiv sancţiuni non-privative de libertate“.

Proiectul este finanţat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014, partener fiind Consiliul Europei, şi are un buget de 1.286.598 euro, din care 1.093.608 euro reprezintă finanţare externă.

Potrivit unui răspuns formulat de Poliţia Română la solicitarea Mediafax, acest proiect are ca obiectiv modernizarea centrelor de arest şi dotarea acestora cu „echipament de gimnastică, sisteme de aer condiţionat, sisteme de securitate şi supraveghere video, întrerupătoare electrice cu potenţiometru, sistem audio pentru camere de vizitare, instalaţii de aer condiţionat pentru 50 de autospeciale de transport“.

Capacitatea: peste 2.000 de locuri

Conform sursei citate, Poliţia Română are în administrare 3.277 de imobile. Dintre acestea, 52 sunt centre de reţinere şi arestare preventivă, cu o capacitate de 2.220 de locuri.

La sfârşitul lunii iunie 2014, în centrele de reţinere şi arestare preventivă din subordinea Poliţiei Române erau încarcerate 1.048 de persoane, gradul de ocupare fiind de 58 la sută.

Pe de altă parte, la nivelul IGPR a fost făcută o analiză în urma căreia a reieşit un necesar de investiţii în valoare de 426.769.000 de lei, pentru realizarea lucrărilor de consolidare, reparare şi modernizare a imobilelor aflate în administrarea Poliţiei Române. Astfel, în mai 2013, a fost întocmit Programul de fundamentare a strategiei de finanţare a obiectivelor de investiţii în perioada 2014 – 2017.

Din cele peste 426 de milioane de lei, pentru creşterea gradului de siguranţă a spaţiilor în care funcţionează centrele de reţinere şi arest preventiv de la nivelul inspectoratelor judeţene de Poliţie şi al Poliţiei Capitalei, peste 271 de milioane de lei sunt necesare pentru lucrări de investiţii şi dotarea corespunzătoare a acestora, fondurile fiind eşalonate pe o perioadă de cinci ani.   

Cele mai citite

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...
Ultima oră
Pe aceeași temă