Domnia lui Radu Mazăre și a lui Nicușor Constantinescu se apropie de sfârșit. Asta a spus, ieri, Chirstian Gigi Chiru, co-președinte PNL Constanța, care a explicat și cum se va realiza acest lucru: opoziția își va desemna, printr-o serie de sondaje, cel mai bun candidat posibil. Acest lucru se va întâmpla în circa șase luni. ”Nu este nimeni candidat de drept în Constanța. Am convingerea că această competiție internă va ajuta PNL să scoată în față cei mai buni candidați, în așa fel încât în următorii 12 ani administrația locală din Constanța să fie, pe cele mai importante paliere, o administrație de dreapta”, spune Chiru.
Cine vrea scaunul lui Mazăre
Până în prezent, lista celor care vor să îi ia locul lui Radu Mazăre este destul de lungă. Unul dintre cei care se regăsește pe ea este chiar senatorul Chiru, care a candidat și la precedentele alegeri. Un nume-surpriză a fost vehiculat recent de celălalt co-președinte al PNL Constanța, Gheorghe Dragomir: Ramona Mănescu. ”Ramona Mănescu se va întoarce în organizaţia de la Constanţa. Cât despre candidatură, totul e posibil! La sfârşitul primăverii, vom face un sondaj şi o vom întreba şi pe doamna Mănescu. Dacă va dori, o vom trece pe listă. Este profesionistă, face politică la nivel înalt şi o face bine. Noi îl vom alege pe cel mai bun”, a declarat acesta.
Pe lista liberalilor s-a vehiculat și un alt nume, Robert Boroianu, președinte al Organizației Municipale, dar, în condițiile unui sondaj de opinie, șansele sale sunt minime, din cauza notorietății extrem de scăzute.
Una dintre condițiile obligatorii de a intra pe listă este cea de a semna un anagajament ferm către PNL ca în urma rezultatului, toți cei care nu au câștigat îl vor susține pe cel de pe locul întâi. ”Nici un pretendent fără un astfel de anagajament nu va intra într-o astfel de evaluare”, a anunțat Chiru.
Cine vrea scaunul lui Constantinescu
În ceea ce privește președenția Consiliului Județean Constanța, lucrurile par mai simple. Vechiul PDL îl susține pe deputatul Gheorghe Dragomir. ”De departe este persoana cea mai potrivită pentru o astfel de funcție. Are toată susținerea noastră, și nu numai a mea, ci și a întregului birou al fostului PDL”, a spus Gigi Chiru. Dragomir nu și-a anunțat oficial intenția de a candida pentru această funcție, dar aici variantele PNL sunt restrânse.
La Consiliul Județean vrea să candideze și primarul independent din Peștera, Valentin Vrabie. În cazul alegerii prin vot direct, șansele acestuia nu sunt de neglijat. Dacă însă șeful CJ se va alege de către consilieri, lucrurile se schimbă în rău pentru el.
Vor toate primăriile importante
Opoziția nu se rezumă la municipiul Constanța. Intenția este să câștige toate primăriile importante. ”Interesul nostru este ca acest nou partid liberal să câștige toate administrațiile importante din județ. Se vor comanda și se vor desfășura sondaje peste tot, inclusiv acolo unde anumiți primari au intenția de a veni către noi. Există un oarecare interes major ca unele administrații din PSD să migreze către PNL. Cu siguranță că și acei primari vor intra în aceeași etapă internă”, a spus Gigi Chiru. Acesta a dat ca exemplu o singură localitate, Ovidiu. ”Eu personal nu mă cunosc cu domnul Chiru. Dar pe mine mă onorează, înseamnă că îmi fac treaba bine în oraș și că proiectele mele încep să fie vizibile. Intenția mea este să îmi duc mandatul la capăt, să fac în orașul Ovidiu cât mai multe proiecte benefice pentru locuitori, și vom vedea ce se întâmplă în 2016”, a replicat primarul din Ovidiu, George Scupra.