1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialConversia unui hambar într-o frumoasă casă de vacanţă

Conversia unui hambar într-o frumoasă casă de vacanţă

Fermele rurale beneficiază deseori de construcţii speciale pentru hambar sau grajd, spaţiul fiind de obicei destul  de amplu. În cazul în care acestea prezintă o structură din cărămidă solidă, pot fi lesne renovate şi transformate în locuinţe cu aspect deosebit de interesant.

Exemplul pe care îl prezentăm este al unei familii din Germania care, dispunând de un mic buget, a cumpărat o astfel de construcţie veche din cărămidă în satul Druxberge, nefolosită de ani de zile dar a cărei structură era solidă. Scopul era de transformare a acesteia într-o casă de vacanţă. Au apelat în acest scop la nişte arhitecţi cu experienţă în astfel de lucrări, şi anume, Jan Rosler şi Sven Rickhoff care au venit cu idei apreciate de proprietari. În final a rezultat o locuinţă deosebit de interesantă şi, în acelaşi timp, confortabilă, de 240 mp locuibili,  încât a fost premiată în cadrul concursului Brick Awards în acest an.

Cum în lumea arhitecţilor, renovarea şi amenajarea  unei construcţii având o anumită funcţionalitate prin transformarea ei în altă funcţionalitate poartă denumirea de conversie sau reconversie a unui spaţiu, acest proiect premiat este cunoscut sub denumireade Conversia Casa Stein.

Lucrări şi concepţie

Marea provocare a acestui proiect era să fie menţinute deschiderile faţadei existente, cu uşile şi obloanele mari şi grele din lemn, fără geamuri. Cu puţine intervenţii, arhitecţii au menţinut arhitectura specifică fermelor rurale sau caselor tradiţionale germane şi au păstrat uşile şi obloanele. Când locatarii sunt acasă, acestea sunt lăsate deschise, lăsând să treacă lumina naturală, dar şi noul design interior la vedere.

S-a realizat o nouă scară din grinzi metalice şi s-au folosit materiale calde, de exemplu scânduri de lemn de stejar pentru pardoseală. Organizarea spaţiului s-a făcut în stil modern de casă cu etaj, devenit de acum deja clasic. La parter livingul cu şemineu, bucătăria cu diningul, în ideea unui open-space, iar la etaj un dormitor de mari dimensiuni şi baia, între ele fiind un spaţiu de relaxare. Pe fiecare parte a casei accesul este asigurat prin uşi largi de sticlă.

Oriunde a fost posibil au fost folosite materiale sustenabile. Cărămizile care au fost salvate au fost curăţate, lustruite şi tăiate în bucăţi mai mici,  fiind apoi folosite, de exemplu, la repararea tavanelor boltite. Ţiglele ceramice din argilă pentru acoperiş au fost luate de la demolarea unei case vechi din apropiere. La interior, alături de cărămizi s-a folosit lutul, ceea ce contribuie pozitiv la climatul din interior, iar tot în acelaşi scop pereţii au fost izolaţi cu un material fibrolemnos. Pentru apa caldă menajeră se folosesc panouri solare şi fotovoltaice.

Este de remarcat că proprietarii s-au implicat foarte mult şi cu plăcere în realizarea lucrărilor de amenajare astfel încât în final au reuşit să se încadreze într-un buget foarte economic. De altfel se gândesc tot mai insistent să se mute definitiv în această casă.

De asemenea este de remarcat că în Transilvania majoritatea caselor săseşti au în continuarea construcţiei casei propriu-zise astfel de construcţii pentru hambar şi magazii, cu structuri de cărămidă solide şi accesorii interesante care pot fi în acelaşi mod tranformate în spaţii locative sau de divertisment confortabile şi cu valoare arhitecturală.

Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...
Ultima oră
Pe aceeași temă