Ministrul bulgar al Apărării, Nikolai Nencev, l-a demis, astăzi, pe șeful Serviciului de Informații militare, Veselin Ivanov.
Potrivit agenției Novinite, ministrul a motivat aceasta decizie prin „imposibilitatea de a ajunge la un consens” cu Ivanov în privința funcționării Serviciului de Informații al Apărării, mai ales în privința politicii de personal.
Veselin Ivanov a condus Serviciul de Informații al Apărării timp de trei ani.
Serviciul de informații bulgar trebuie să devină compatibil cu NATO
Ministrul bulgar al Apărării a susținut că schimbarea lui din funcție va permite realizarea mai rapidă a compatibilității Serviciului de Informații al Apărării cu structurile similare din alte țări NATO.
În opinia ministrului, Serviciul de Informații al Apărării trebuie să aplice reformele necesare în timp scurt, să permită ofițerilor tineri să evolueze profesional și să ocupe funcții de conducere.