7.6 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialUcraina acuză: Rusia planifica atentate în oraşul Odesa

Ucraina acuză: Rusia planifica atentate în oraşul Odesa

O grupare extremistă "susţinută de serviciile secrete ruse", pregătea atentate şi proteste în oraşul Odesa înaintea alegerilor legislative. Gruparea a fost însă  destructurată, conform unui anunț făcut de Serviciul ucrainean de securitate (SBU).

Potrivit purtătorului de cuvânt al SBU, Elena Ghitlianskaia, au fost reţinuţi patru bărbaţi care făceau parte din organizaţia "extremistă" Kulikovo Pole, scrie Mediafax.

Ea a precizat că unul dintre suspecţi a efectuat la sfârşitul lui august o vizită la Moscova, unde a primit ordinul de a crea în Odesa o grupare criminală care ar avea scopul de a organiza proteste împotriva autorităţilor de la Kiev.

"Acest suspect, numit Talibanul, primea prin intermediul unui complice din Transnistria instrucţiuni referitoare la întâlnirile sale cu un ofiţer din cadrul serviciilor secrete ruse, în oraşul Belgorod. În cadrul acestor întâlniri, Talibanul şi ofiţerul rus au convenit, de asemenea, asupra organizării unei tabere de antrenament în Crimeea", a afirmat Ghitlianskaia.

În cursul unor percheziţii efectuate la domiciliile suspecţilor au fost confiscate "arme, bombe artizanale, hărţi topografice şi cărţi din domeniul apărării", a adăugat ea, conform Mediafax.

De asemenea, SBU a anunţat că serviciul de contraspionaj din Ucraina a "dejucat" atacuri teroriste care vizau oficiali ucraineni de rang înalt şi aveau scopul de a împiedica organziarea alegerilor legislative în ţară, relatează agenţia Ukrinform.

Potrivit serviciului de securitate ucrainean, au fost arestate mai multe persoane care făceau parte din gruparea "teroristă" Iniţiativa Publică.

Cele mai citite

Modificări legislative pentru agenții imobiliari: Măsuri sporite de cunoaștere a clientelei în tranzacții

Proiectul de lege care reglementează măsuri suplimentare pentru agenții imobiliari va fi dezbătut de Parlament în procedură de urgență, dar agenții atrag atenția asupra...

Rusia lansează peste 70 de drone și UAV-uri peste noapte în Ucraina. Apărarea aeriană ucraineană funcționează

Forțele de apărare ale Ucrainei au doborât 47 de drone rusești, în timp ce alte 24 au fost deviate de la țintele lor datorită...

Analist economic: Măsuri propuse pentru creșterea veniturilor bugetare în 2025

Adrian Bența propune majorarea TVA, accizelor și impozitarea mai strictă a IMM-urilor pentru a face față deficitului bugetar, potrivit unor declarații pentru Termene.ro. Analistul economic...
Ultima oră
Pe aceeași temă