1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialNavele NATO au sosit vineri în Portul Constanța

Navele NATO au sosit vineri în Portul Constanța

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, se va întâlni, luni, începând cu ora 11.00, cu echipajele fregatei „Regina Maria“ şi crucişătorului USS „Vicksburg“. Oficialul român va asista la exerciţiile pe mare ale navelor din gruparea Standing NATO Maritime Group 2 (SNMG-2), cărora li se vor alătura două corvete, două nave purtătoare de rachete şi fregata „Mărăşeşti“, din partea Forţelor Navale Române, şi trei aeronave ale Forţelor Aeriene Române. 

SNMG-2 este una dintre cele patru grupări navale multinaţionale ale Alianţei Nord-Atlantice. Gruparea este alcătuită din patru fregate (HMCS Fredericton – Canada, TCG Turgutreis – Turcia, ITS Aliseo – Italia şi Regina Maria – România, care va avea la bord şi un elicopter), un crucişător (USS Vicksburg-SUA, nava comandant) şi o navă auxiliară (FGS Spessart-Germania).

În același contex este demn de menționat că, sâmbătă, peste o sută de vehicule blindate care aparţin forţelor NATO au ajuns la Constanţa. Trenul este format din 23 de vagoane și a putut fi fotografiat și filmat fără probleme, deoarece a călătorit ziua, iar echipamentele militare nu erau acoperite cu prelate. Aceste echipamente vor fi folosite în cadrul manevrelor militare comune româno-americane.

Cele mai citite

În SUA a început transferul puterii între Joe Biden și Donald Trump

Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii, a anunţat marţi echipa republicanului, care şi-a format fără întârziere guvernul, conform...

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...
Ultima oră
Pe aceeași temă