27.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie: Un adolescent, reţinut după ce a postat un mesaj rasist...

Marea Britanie: Un adolescent, reţinut după ce a postat un mesaj rasist la adresa unui fotbalist

Un adolescent în vârstă de 15 ani, suporter al formaţiei Manchester United, a fost reţinut de poliţia britanică după ce a postat un mesaj rasist, pe Twitter, la adresa atacantului echipei Arsenal Londra, Danny Welbeck, informează presa britanică, conform Mediafax.

Adolescentul a fost interogat după ce a postat un mesaj cu tentă rasistă la adresa lui Welbeck, autorul golului decisiv în meciul Manchester United – Arsenal, scor 1-2, disputat, la 9 martie, în sferturile de finală ale Cupei Angliei, potrivit poliţiei din Wiltshere.

Adolescentul, al cărui cont de pe Twitter este @angeIsleftfoot, a fost reţinut la trei zile de la disputarea meciului şi eliberat ulterior pe cauţiune. Audierile finale în acest caz vor avea loc la 13 aprilie.

Danny Welbeck, care a evoluat până în vara anului 2014 pentru Manchester United, a primit mai multe ameninţări cu moartea după ce a marcat golul decisiv al partidei pe care Arsenal Londra a câştigat-o în sferturile de finală ale Cupei Angliei cu scorul de 2-1 chiar pe Old Trafford.

 

Cele mai citite

Klaus lovit de drona Ghinion

Bomba zilei vine de unde nu te-ai fi așteptat, având în vedere recentele derapaje ale justiției. Da, din partea Înaltei Curți de Casație...

Orice Geoană-și are nașul

Printre  atâtea știri care te fac să-ți plângi de milă, iată și una care dă speranțe. Un tânăr, David Leonard Bularca, născut în 2002, alege...

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...
Ultima oră
Pe aceeași temă