Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a cerut, miercuri, statelor ONU "să accelereze şi să extindă în mod semnificativ ajutorul financiar şi material" pentru ţările afectate de epidemia de Ebola, relatează AFP, preluat de Mediafax.
Consiliul de Securitate a cerut înfiinţarea de noi laboratoare mobile şi spitale de campanie, suplimentarea personalului medical calificat, vaccinuri şi echipamente de protecţie. Consiliul le-a cerut statelor membre şi organizaţiilor competente să furnizeze mijloace logistice şi transporturi medical şi să faciliteze livrarea acestora în ţările cele mai afectate (Guineea, Liberia şi Sierra Leone).
Declaraţia reaminteşte că "răspândirea fără precedent a epidemiei de Ebola în Africa de Vest reprezintă o ameninţare pentru pace şi securitatea internaţională".
Consiliul subliniază "necesitatea ca toate statele membre să se pregătească" pentru a detecta, izola şi trata cazurile suspecte de infectare cu Ebola.
În plus, Consiliul a cerut misiunilor ONU în Africa de Vest să "colaboreze strâns şi urgent" în lupta împotriva Ebola urmând directivele Misiunii ONU însărcinate cu coordonarea răspunsului de urgenţă în faţa Ebola (UNMEER), cu sediul la Accra.
Consiliul îşi exprimă "profunda admiraţie" pentru munca depusă de personalul medical mobilizat în Africa de Vest.