17 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialTimișoara: Concerte şi proiecţii de imagini pe clădiri, la Festivalul Baroc

Timișoara: Concerte şi proiecţii de imagini pe clădiri, la Festivalul Baroc

Timișorenii vor putea participa, de luni până duminică, la Festivalul Baroc din Timișoara, informează Mediafax.

Festivalul îşi propune să prezinte viaţa de zi cu zi a Cetăţii Timişoara şi a locuitorilor acesteia, înainte şi după 1716, precum şi legăturile între comunităţile prezente în zona Banatului: români, sârbi, austrieci, maghiari şi şvabi.

"Festivalul Baroc doreşte să reînvie spiritul Timişoarei de altădată, un vechi oraş important al monarhiei dunărene şi al Europei Centrale şi să readucă în memoria contemporanilor gloria oraşului ideal baroc din secolul al XVIII-lea", spun organizatorii.

Festivalul va începe la Bastionul Theresia, cu un concert de muzică barocă. Tot luni, la ora 20.00, la Opera Naţională din Timişoara va avea loc spectacolul de lumini, culoare, muzică, teatru şi balet "Masca fluidă".

Marţi, de la ora 19.00, la Biserica Piaristă va avea loc un concert de muzică veche susţinut de ansamblul "Carmina Renascentia", iar miercuri, de la aceeaşi oră, în Sala Festivă a Vicariatului Sârbesc va avea loc concertul "Tezaur de muzică barocă din Balcani", susţinut de prof. dr. Uroš Dojčinović, la chitară.

Joi, la Domul Romano-Catolic din Piaţa Unirii va avea loc un concert cu muzică de J. S. Bach, susţinut de soliştii Ovidiu Rusu, Corina Murgu, Nada Petrov, Sergiu Cârstea, Pavel Santa şi Cătălin Vinars.

Vineri, la Sinagoga din Cetate va avea loc ceremonia aprinderii celor 140 de lumânări, tradiţie a Timişoarei lui Eugeniu de Savoya şi a Festivalului Baroc de la Timişoara. Evenimentul va fi însoţit de un spectacol numit "Imaginarium Baroc-Muzica şi imaginile Timişoarei secolului XVIII". Astfel, conceptul Imaginarium prezintă, prin proiecţii pe clădiri, povestea Timişoarei de demult, într-un spectacol de muzică şi imagine prezentat de trupa Peregrinii.

Muzica live va fi însoţită de proiecţia imaginilor de epocă şi de ceremonialul tradiţional al Festivalului Baroc – aprinderea celor 140 de lumânări care amintesc de seara de 17 octombrie 1716. Atunci, ele marcau ziua de naştere a Prinţului Eugen, eliberatorul cetăţii.

Programul festivalului va continua vineri, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Piaţa Unirii, cu un concert de muzică românească veche şi otomană.

Sâmbătă, de la ora 11.00, la Teatrul pentru copii "Merlin" va avea loc spectacolul "Avarul, repetiţie pentru rege", iar la ora 17.00 la Palatul Baroc, care găzduieşte Muzeul de Artă din Piaţa Unirii, va avea loc un concert de muzică barocă.

Duminică, la ora 11.00 va începe concursul "Vânătoarea de comori", la care timişorenii sunt invitaţi să descopere comori în centrul oraşului. Startul se va da în faţa Infocentrului Turistic de pe strada pietonală Alba Iulia.

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Baroc se va încheia cu un concert susţinut la Filarmonica "Banatul" din Timişoara, iar intrarea la toate aceste evenimente este liberă.

Cele mai citite

Kelemen Hunor îl îndeamnă pe Klaus Iohannis să devină senator, după modelul Ion Iliescu, la terminarea mandatului

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, marţi seara, că actualul şef al statului, Klaus Iohannis, poate deveni senator, cu derogare în Parlament, la fel...

Seara Palatului Elisabeta dedicată municipiului Ploiești – miercuri, 18 septembrie 2024

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei va găzdui, la Palatul Elisabeta, miercuri, 18 septembrie 2024, la ora 17, o seară dedicată municipiului Ploiești, Capitala Tineretului...

Liga Campionilor la fotbal: Bayern Munchen a zdrobit Dinamo Zagreb cu 9-2

Bayern Munchen a realizat scorul primei etape a Ligii Campionilor la fotbal, în noul format, 9-2 cu Dinamo Zagreb, marţi seara, pe Allianz Arena. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă