18.4 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialPloieşti: Fetiţă de trei ani, lovită de tren

Ploieşti: Fetiţă de trei ani, lovită de tren

O fetiţă în vârstă de trei ani a fost rănită grav, sâmbătă dimineaţă, după ce, fiind lăsată nesupravegheată, a fost lovită de un tren, într-un cartier de la periferia municipiului Ploieşti. Copilul a fost transportat la spital în comă, cu leziuni severe în zona capului.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Prahova, accidentul s-a produs în zona "Vega" din Ploieşti, unde o fetiţă de trei ani a fost lovită de un tren care circulă pe ruta Ploieşti-Măneciu, potrivit Mediafax.

Copila a suferit răni foarte grave la cap, fiind preluată de un bărbat care se afla în zonă şi dusă cu maşina la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti.

Reprezentanţi ai acestei unităţi medicale au declarat că fetiţa se află în comă, iar starea sa este extrem de gravă, astfel încât medicii au cerut transferul la un spital din Bucureşti.

Acesta este al doilea accident produs în ultimele zile în zona "Vega" din Ploieşti, după ce marţi, în aceeaşi zonă, un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost lovit tot de trenul care se deplasează pe ruta Ploieşti-Măneciu.

Cele mai citite

Sfaturi pentru a organiza o petrecere perfectă pentru copii

Organizarea unei petreceri de succes pentru copii poate fi o provocare, dar și o experiență extrem de plăcută. Fie că este vorba de aniversarea...

Interviul lui Volodimir Zelenski – bombă cu ceas pentru Occident

Se apropie Summitul aniversar al NATO de la Washington, din 9 -11 iulie 2024. Se împlinesc 75 de ani de la înființarea Alianței militare. Liderul de...

Propunerea PSD pentru Plafonarea Adaosului Comercial la Produsele Românești: O Soluție pentru Protejarea Producătorilor Locali

Scandalul Produselor Românești și Răspunsul Retailerilor În contextul recentelor controverse legate de produsele românești din marile magazine, retailerii au refuzat să participe la dezbaterile din...
Ultima oră
Pe aceeași temă