După metode văzute în filmele de acțiune sau, mai bine zis, în cele de comedie, câțiva pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău, care provin, în general, potrivit reprezentanților unității sanitare, din rândul persoanelor fără adăpost, au fost prinși de cadrele medicale în timp ce încercau să fure un monitor cardiac de 3.000 de euro şi un tub de oxigen, informează Mediafax.
Cu tubul de oxigen în căruciorul cu rotile
Un pacient a fost prins de medici în timp ce voia să fure un monitor cardiac în valoare de 3.000 de euro, iar alți doi pacienți au fost opriți de paznic în momentul în care voiau să plece din spital cu un tub de oxigen transportat cu un căruţ cu rotile.
”Avem o serie de pacienţi care provin, în general, din rândul oamenilor fără adăpost care fură tot ce la cade la îndemână. După ce au terminat de furat lenjerii, stingătoare şi alte obiecte din astea mărunte, acum au trecut la obiecte mai mari, cum ar fi acel monitor sau butelia de oxigen. Din păcate, nu prea avem ce face, chiar dacă avem camere de supraveghere peste tot şi, nu de puţine ori, am anunţat Poliţia. Replica lor este că au dreptul să stea în spital cum dă frigul, pentru că aşa le-a spus domnul Arafat. Nu mai spunem că noaptea se apucă de cotrobăit prin frigiderele bolnavilor, pe care le golesc”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, Mirela Romaneţ, potrivit Mediafax.
Pacienţii fură în special de la UPU, în momentul în care cadrele medicale sunt ocupate cu urgenţele în cabinetul de consultaţii.