Sediile unor firme și locuințele unor persoane sunt percheziționate marți dimineața în județele Cluj și Bihor într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la aproximativ un milion de euro.
Potrivit unui comunicat al Poliției Județene Cluj, sunt în desfășurare 11 percheziţii la locuințe și sedii de firme din Cluj şi Bihor, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, scrie Mediafax.
Poliţiştii au în vedere tranzacţii comerciale cu legume şi fructe, prin care s-ar fi creat un prejudiciu de peste 1.000.000 de euro.
Conform sursei citate, la descinderi participă 60 de poliţişti din cadrul structurii de investigare a fraudelor, poliţişti criminalişti şi luptători ai serviciilor pentru acţiuni speciale din Cluj şi Bihor.