21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialNoul secretar general al NATO, mai prietenos cu Rusia

Noul secretar general al NATO, mai prietenos cu Rusia

Noul secretar general al NATO Jens Stoltenberg a susţinut luni în Polonia un discurs în care a dat dovadă de reţinere, rupând astfel retorica predecesorului său Anders Fogh Rasmussen, actualul oficial insistând asupra necesităţii unei "soluţii paşnice" la conflictul din Ucraina.

"Suntem foarte îngrijoraţi de faptul că armistiţiul este atât de (frecvent) încălcat şi că există confruntări (armate) în continuare" în Ucraina, a declarat fostul premier norvegian Jens Stoltenberg, la baza aeriană de la Lask, situată în centrul Poloniei, potrivit Mediafax.

El s-a întâlnit cu preşedintele polonez Bronislaw Komorowski luni dimineaţa, dar şi cu premierul Ewa Kopacz, într-o vizită prin care a dorit să marcheze susţinerea Alianţei Nord-Atlantice faţă de ţările din Europa de Est îngrijorate de agresivitatea rusiei.

Stoltenberg a discutat pe îndelete, la Lask, cu piloţi de vânătoare canadieni, americani, polonezi, olandezi şi germani care efectuează misiuni de poliţie aeriană în statele baltice. El a urcat la bordul unui avion echipat cu un sistem Awacs, care asigură misiuni zilnice de supraveghere în spaţiile aeriene ale Poloniei şi României.
Aceste misiuni au fost consolidate după anexarea Crimeei de către Rusia, în martie, iar numărul avioanelor de vânătoare aliate din estul Europei a crescut de patru ori.

La Varşovia, Stoltenberg a reafirmat voinţa Alianţei Nord-Atlantice de a asigura "o prezenţă continuă" pe flancul de est al teritorului NATO, dar a subliniat că este vorba despre o acţiune "întru totul defensivă". Foarte prudent, el nu a repetat multiplele critici formulate de către Rasmussen la adresa Moscovei, mai scrie Mediafax.

Întrebat despre criza din estul Ucrainei, Stoltenberg nu a evocat nici prezenţa trupelor ruseşti alături de combatanţi rebeli proruşi şi nici furnizarea de armament greu şi echipamente de către Rusia către separatişti, în contextul în care conducătorii militari ai NATO comunică frecvent pe această temă.

Cele mai citite

Iranul a decretat cinci zile de doliu național după uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a decretat sâmbătă cinci zile de doliu naţional, după moartea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis vineri la Beirut...

Erdogan acuză Israelul că pregătește un „genocid” în Liban

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat sâmbătă Israelul că pregăteşte un "genocid" în Liban, denunţând "atacuri brutale" împotriva Hezbollah care au costat vieţile...

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...
Ultima oră
Pe aceeași temă